Andreea Mantea, agresată de iubit? „M-a lovit, chiar şi însărcinată! Urlam după ajutor”

De: Cristiana Trifu / 02.02.2018, 16:03

Andreea Mantea, agresată de iubit?
S-au cunoscut într-o emisiune TV şi s-au îndrăgostit iremediabil, însă povestea de iubire s-a destrămat repede. Andreea Mantea şi Cristi Mitrea au trăit o iubire cu năbădăi din care a rezultat un băieţel.

Andreea Mantea s-a despărţit de iubitul ei încă de pe vremea în care era însărcinată cu David, iar potrivit informaţiilor apărute în presă, luptătorul de MMA nu ar fi dorit să-şi vadă copilul.

Motivul separării de Cristi Mitrea a fost unul destul de întemeiat. Vedeta s-a plâns unor prietene de drama pe care ar fi trăit-o alături de Cristi Mitrea.

Potrivit prietenelor vedetei de televiziune, luptătorul ar avea un comportament violent şi ar fi agresat-o pe Andreea în repetate rânduri. „Cristi m-a lovit de mai multe ori, chiar şi însărcinată. De multe ori mă ţinea cu forţa la el în casă şi nu mă lăsa să plec, de frică să nu mă duc la poliţie. Îmi lua şi telefonul. Urlam după ajutor, urlam la vecini, de mi se auzea vocea la două străzi”, ar fi povestit Andreea prietenelor ei.

În decembrie 2012, Cristi Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ca a înjunghiat un vatman în trafic, după ce acesta l-ar fi înjurat. Instanţa l-a iertat, însă se află într-un termen de încercare de şase ani.