De ce nu putem să fim corecţi? Explicaţia psihologului

  • 14.12.2016
  • ● Vizualizări: 1153

Corectitudinea şi dreptatea sunt valori după care omenirea tânjeşte de zeci de secole, însă specialiştii consideră că aceste concepte sunt aproape imposibil de implementat în viaţa reală.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, motivul pentru care ne este extrem de greu să fim corecţi unul cu celălalt, este strâns legat de cât de confortabili suntem cu ale noastre convingeri. Omului nu îi place să se expună în termeni drepţi, sinceri, loiali, ci o face doar în mediile în care îi convine scopul şi câştigă confortul. Totuşi implementarea acestor virtuţi se poate face prin argumentarea că omul nu are limite în convingeri, el renunţând şi adoptând principii în funcţie de scop şi intenţie.

“Orice om, în acest caz, îşi poate pune scopuri înalte, în aşa fel încât principiile sale să ajungă înalte. Orice comportament spre justeţe pe care un om îl adoptă, dacă el are convingerea că este un comportament just, atunci chiar este. Această acţiune este imposibil de evaluat la fel de cei din jur. Cu toate acestea, în decursul istoriei, societatea a convenit că există câteva atitudini, comportamente, virtuţi unanim acceptate ca fiind corecte pentru binele comun, precum: răbdarea, vigoarea, compasiunea, seriozitatea, adevărul, tăria de caracter, altruismul, calmul, înţelegea rostului naturii, dragostea necondiţionată etc. Până şi acestea sunt valori relative, iar spre exemplu, un gest de sinceritate sau corectitudine, va fi interpretat în funcţie de crezurile şi principiile celui care ascultă sau observă. Cu alte cuvinte, când acţiunele mele se armonizează cu principiile celui din faţa mea, atunci corectitudinea şi sinceritatea îşi fac apariţia. Acestea nu pot exista doar la unul din relaţie, pentru că acestea nu vor trece prin filtrul principiilor celuilalt. Din acest motiv, oamenii îşi caută relaţia prin filtrul crezurilor personale”, afirmă psihologul

Totodată, specialistul consideră că este neproductiv să ne trăim viaţa numai după paradigma “este corect sau nu?”, deoarece vom rămâne blocaţi în această iluzie a “binelui suprem” şi vom pierde inevitabil controlul asupra propriei vieţi. “Viaţa nu este corectă sau nu, ea doar este, şi noi, prin opiniile personale referitoare la ce facem, nominalizăm şi punem presiune şi mai mare pe ce facem sau vom face. Omul care nominalizează tot ce face, trăieşte după legi mai grele. De exemplu, atunci când îşi va spune: Am o problemă!, el chiar va crede acest lucru. Un ajutor considerabil este căutarea virtuţilor în orice moment, fără ca omul să aibă dialog interior despre ce spun cei din jur. Dreptatea, corectitudinea, sinceritatea, loialitatea, şi toate celelalte virtuţi, sunt atributele efortului interior, şi nicidecum doar intenţionate către un scop efemer sau altul. Astfel omul lucrând în interior, ajunge la desăvărşire”, conchide psihologul.
 

Comentarii
ABONARE