Disney, mesaj de avertizare pentru “The Muppet Show”, pentru promovare de stereotipuri negative

De: Loredana Toma / 22.02.2021, 13:48
Disney, mesaj de avertizare pentru “The Muppet Show”, pentru promovare de stereotipuri negative

Platforma Disney+ a adăugat mesaje de avertizare la începutul a 18 episoade ale serialului “The Muppet Show”, care a avut lansarea vineri, pentru promovarea unor stereotipuri negative.

“Acest program conține reprezentări și/ sau tratamente nepotrivite ale oamenilor sau al culturilor. Aceste stereotipuri au fost greșite înainte și sunt greșite și acum. În loc să anulăm aceste conținuturi, vrem să vă informăm despre impactul lor dăunător și să învățăm din ele”, se arată în mesajul care a fost adăugat la începutul a 18 episoade din cele cinci sezoane ale show-ului, incluzând cele prezentate de invitați precum Jim Nabors, Joel Grey, Steve Martin, Peter Sellers, Cleo Laine, James Coco, Spike Milligan, Crystal Gayle, Kenny Rogers, Beverly Sills, Jonathan Winters, Alan Arkin, James Coburn, Joan Baez, Johnny Cash, Debbie Harry, Wally Boag și Marty Feldman.

Fiecare episod are un mesaj de avertizare diferit

Avertismentele adăugate au motive diferite, de exemplu, în episodul cu Johnny Cash, acesta cântă în fața unui steag confederat, iar amesajul care apare pe ecran timp de 12 secunde arată: “Disney este responsabil să creeze povești cu teme care inspiră și reflectă diversitatea bogată a experiențelor umane globale. Pentru a afla mai multe despre cum aceste povești au influențat societatea, accesați site-ul www.Disney.com/StoriesMatter”.

Reprezentanții Disney+ au menționat pe site-ul lor că “sunt în proces de a revizui conținuturile care includ reprezentări negative sau tratamente nepotrivit ale oamenilor și culturilor și vor să discute deschis despre această problemă și să redea vocea anumitor povești care ne influențează pe toți”.

„The Muppet Show”, creat de Jim Henson în 1976, include unele dintre cele mai cunoscute personaje din televiziunea pentru copii, precum Broscoiul Kermit, Miss Piggy, Fozzie Bear, Gonzo. “The Muppet Show” este difuzat pe un serviciu de streaming la 40 de ani de la premieră, când a fost lansat ca o emisiune clasică, cu mixuri de cântece originale și invitați.

Recent, Disney + a decis să elimine mai multe animații clasice, precum „Pisicile Aristocrate”, „Peter Pan”, „Dumbo”, „Doamna și Vagabondul”, „The Jungle Book”, din secțiunea dedicată copiilor, pentru că ar promova stereotipuri rasiste.

CITEȘTE ȘI: “The Muppets” fac show din nou, pe Disney+

„Păpuşile Muppets” revin pe micile ecrane!

Papușile Muppets au intrat în portofoliul Disney

FOTO: Profimedia Images