A murit actorul Granville Adams: starul ”Oz” avea 58 de ani

De: Nicoleta Lepădatu / 11.10.2021, 11:26
A murit actorul Granville Adams: starul ”Oz” avea 58 de ani

Actorul Granville Adams, cunoscut mai ales pentru rolul lui Zahir Arif din serialul ”Oz”, de la HBO, a murit în urma unei lungi lupte cu cancerul. Avea 58 de ani. Anunțul a fost  făcut pe Instagram, într-o postare-tribut, de către producătorul executiv al serialului ”Oz” Tom Fontana .

„Noapte bună, dulce prinț/și zboruri de îngeri care cântă să te însoțească”, a scris Fontana.  Tom Fontana și starul din ”Oz”, Dean Winters, au lansat o campanie GoFundMe la începutul acestui an pentru a-i ajuta pe Granville Adams și fpe amilia sa să plătească pentru tratamentul actorului. Campania a continuat să strângă 99.800 de dolari, depășind obiectivul de 69.500 de dolari, rămânând activă, deoarece Adams a avut în continuare nevoie de tratament.

„După cum mulți dintre voi știți, prietenul și fratele nostru Granville Adams a fost diagnosticat cu cancer”, a scris Tom Fontana pe GoFundMe în ianuarie. „În doar câteva luni, facturile medicale au crescut la niveluri astronomice. Nu numai că trebuie să lupte împotriva acestei boli nemiloase, dar acum are nevoie să achite facturile pentru spitalizare pe care compania de asigurări refuză să plătească. Numai în acest trimestru, facturile neplătite s-au ridicat la 69.550 de dolari. Vrem să ne adunăm și să-i arătăm lui Granville dragostea noastră, achitând facturile din acest trimestru, oferindu-i lui Granville sprijin concret în lupta sa împotriva acestei boli nemiloase.”

Granville Adams a fost membru al distribuției în toate cele șase sezoane ale serialului ”Oz”, interpretând rolul lui Zahir Arif în 48 de episoade. După ce a fost încarcerat pentru deținerea de bunuri furate, Arif suferă o transformare și se reformează prin Islam pentru a deveni unul dintre cei mai liniștiți prizonieri din închisoarea statului Oswald. Adams a jucat și în “Homicide: Life on the Street”, de la NBC și în ”Empire”.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Top 10: Inchisori celebre (Poze)