A patra ediție a primului stage „Asia Express – Drumul Împăraţilor”, lider de audiență pe publicul comercial

De: Ana Obretin / 22.09.2021, 13:33
A patra ediție a primului stage

Cea de-a patra ediţie a primului stage „Asia Express – Drumul Împăraţilor”, difuzată marți seară la Antena 1, s-a impus ca lider de audienţã la nivelul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.

Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 6,9 puncte de rating și 24,1% cota de piață, fiind urmată de Pro TV, cu 6,2 puncte de rating și 21,6% cota de piață, potrivit unui comunicat remis Apropo de televiziune.

Seara de marți a adus un prim câștig în competiție pentru Adriana Trandafir și Maria Speranța, ce și-au adjudecat prima lor amuletă de 1.000 de euro în urma luptei din satul de pescari. Deși cuplul mamă-fiică a plecat cu un avantaj în cursă, imprevizibilul competiției a schimbat ordinea clasamentului. Estera și Lidia Buble au reușit să se claseze pe prima poziție la finalul zilei și au obținut cea de-a doua imunitate a etapei. Astfel, cele două surori alături de Mihai și Elwira Petre sunt singurii concurenți ce și-au asigurat locul în competiție, căci nu vor putea fi nominalizați în cursa pentru ultima șansă, difuzată joi seară pe Antena 1, de la 20.30.

Joi seară, trei echipe de la „Asia Express”vor intra într-o cursă ultimatum desfășurată în orașul de pe două continente- Istanbul. Ca de obicei, ultimele două echipe ajunse la punctul de control se vor califica automat în cursa pentru ultima șansă, iar o a treia va fi votată de vedetele show-ului. Echipele își vor disputa ultima șansă în viteză amețitoare într-un oraș aglomerat, în care distanțele dintre misiuni le vor părea scurte, dar le vor testa răbdarea: ”Cursa este umăr la umăr. Mi s-a părut imposibilă misiunea într-un punct. Am zis că rămânem aici”, vor spune concurenții.

CITEȘTE ȘI: Iulia Albu prezintă „I.A. cu stil”, din 17 septembrie, la Antena Stars

Foto: Antena 1