A șaptea ediție a noului sezon „Survivor România” a fost lider absolut de audiență

De: Ana Obretin / 31.01.2022, 11:05
A șaptea ediție a noului sezon

Cea de-a șaptea ediție a noului sezon „Survivor România”, de la Pro TV, a fost lider absolut de audiență duminică, în intervalul orar 19.59 – 23.03.

Astfel, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10,6 puncte de rating și 26,1% cotă de piață, față de locul 2 care avea 6,3 puncte de audiență și 15,6% share. De-a lungul difuzării, peste 2 milioane de români au vizionat emisiunea, iar în minutul de aur, la ora 21.53, aproape 2,5 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor.

Faimoșii au câștigat toate recompensele puse la bătaie la „Survivor”

Duminică seară, a început cea de-a treia săptămână a celei mai puternice competiții din lume. Cele două triburi au luptat cu sufletul pentru a obține o recompensă importantă: un coș cu legume proaspete. Cu gândul la toate mâncărurile pe care le-ar putea face, Faimoșii și Războinicii au dat tot ce au avut mai bun și au oferit un spectacol pe cinste, potrivit unui comunicat remis Apropo de Pro TV.

După ce au condus mai mult de jumătate din joc, Faimoșii s-au văzut egalați la scorul de 9 la 9, așa că a fost vremea unei noi ștafete. Alex Delea și Elena Matei au fost cei doi Războinici care au luptat contra lui TJ Miles și Laura Giurcanu și care au pierdut confruntarea. Astfel, Faimoșii au sărbătorit o nouă victorie în jocul pentru recompensă.

În cea de-a doua confruntare a serii, într-un joc scurt, dar extrem de motivant, concurenții au luptat pentru… un desert mult visat: câte o felie de tort de ciocolată pentru fiecare! Într-un meci în care scorul a fost deschis de Otilia și închis de Emil Rengle, Faimoșii au câștigat cu 5 la 2 și au obținut cea mai dulce victorie de până la acest moment.

Emisiunea continuă luni seară, de la 20.30. După finalul emisiunii, pe VOYO, Zanni le aduce spectatorilor „Survivor: Extrashow”. Invitată va fi Andreea Tonciu, care abia așteaptă să le spună celor de acasă cum a fost experiența pentru ea.

CITEȘTE ȘI: Al treilea sezon „Imperiul Leilor” începe pe 9 februarie la Pro TV

Foto: Pro TV