Adam Sandler, Idina Menzel și Sarah Sherman, în distribuția comediei „You Are SO Not Invited To My Bat Mitzvah!”

De: Nicoleta Lepădatu / 14.07.2022, 13:44
Adam Sandler, Idina Menzel și Sarah Sherman, în distribuția comediei „You Are SO Not Invited To My Bat Mitzvah!”

Netflix a început producția pentru „You Are SO Not Invited to My Bat Mitzvah!”, o nouă comedie cu Adam Sandler („Hustle”), câștigătoarea Tony Idina Menzel („Uncut Gems”) și Sarah Sherman care fac parte dintr-o echipă extinsă care îi include și pe Sunny Sandler („Hustle”), Sadie Sandler („Hubie Halloween”), Luis Guzmán („Boogie Nights”), Ido Mosseri („Sandy Wexler”), Samantha Lorraine („The Walking Dead: World Beyond”), Dylan Hoffman („Next”), Dean Scott Vazquez („Theater Camp”), Miya Cech („Always Be My Maybe”), Ivory Baker, Dylan Dash („Adeline”, „The Great”), Millie Thorpe („Ultra Violet & Black Scorpion”), Zaara Kuttemperoor și Jackie Sandler („The Wrong Missy”).

Filmul este regizat de Sammi Cohen, care a fost cel mai recent la cârma comediei romantice de la Hulu „Crush” și se bazează pe romanul cu același nume al Fionei Rosenbloom, în care planurile pentru petrecere de bat mitzvah ale unei fete se dezvăluie în mod comic și amenință să distrugă unul dintre cele mai importante evenimente din tânăra ei viață. Alison Peck  („Work It”) a adaptat scenariul. Adam Sandler și Tim Herlihy produc filmul pentru Happy Madison, alături de Leslie Morgenstein și Elysa Koplovitz Dutton pentru Alloy Entertainment. Barry Bernardi, Judit Maull și Kevin Grady sunt producători executivi pentru Happy Madison.

„You Are SO Not Invited” este cel mai recent proiect care face parte din parteneriatul Netflix cu Sandler și Happy Madison, care a fost extins printr-un acord cu patru filme, în 2020. Compania lui Sandler a încheiat contractul inițial cu Netflix în 2014 și a produs până acum astfel de proiecte precum „Sandy Wexler”, „Murder Mystery”, „The Do-Over”, „The Week Of”, „Hubie Halloween”, „The Ridiculous Six” și recent lansatul „Hustle”, dar și comedia „100% Fresh”.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: „Murder Mystery 2”, confirmat; Jennifer Aniston și Adam Sandler se întorc pentru o continuare  

Netflix a anunțat lista producțiilor originale pentru 2022 (VIDEO)