Anca Parghel – Brazilianca… din Bucovina

De: Cătălina Matei / 14.01.2008, 00:00
Anca Parghel - Brazilianca... din Bucovina
Pentru mulţi dintre noi, Anca Parghel era doar o supervoce din lumea jazz-ului, un cerc oarecum exclusivist... Pînă cînd Tom Boxer a scos ”Zamorena”, celebra piesă cu versuri portugheze si ritmuri braziliene, în care ”generaţia MTV” a crezut că ascultă o cîntăreaţă din Brazilia. ”Debutul” Ancăi Parghel în pop-dance anunţă o schimbare de perspec­tivă în showbiz-ul romănesc, mai ales că artista va juca într-un serial şi va participa la Eurovision.

– Aveţi o poveste de viaţă impresionantă: copilăria din Bucovina, povestea de dragoste…
Bucovina, pămînt sfînt! Dacă mergeţi acolo şi vedeţi cum sînt oamenii, o să înţelegeţi mai bine ce e cu mine, de ce sînt aşa şi de ce mă port şi vorbesc în felul acesta. Copilăria mea, deloc fericită, va fi subiectul unei cărţi. Un copil trist şi sărac, doar material însă, căci am fost binecuvîntată cu toate darurile pe care le-a avut Dumnezeu. De asta mă consider cu adevărat bogată! M-am înamorat repede. Am fost o precoce! M-am căsătorit la 18 ani şi am fost mamă la 19! Fiii mei sînt făcuţi din dragoste. Erau alte vremuri. Viaţa îţi îngăduia atunci mai mult timp pentru tine. Nu aveam Internet, nici televizor, ca să nu mai vorbim de mobil! Citeam mult, studiam pian şi scriam. Era greu, dar frumos!

– Cum arăta peisajul muzical romănesc pe vremea lui Ceauşescu?
Se făcea muzică, cel puţin noi, cei de la jazz, eram acceptaţi şi toleraţi. Nu eram scoşi în faţă, nu! Dar eram lăsaţi în pace şi ne făceam treaba aşa cum puteam, de capul nostru. Studiam în disperare, cîntam şi scriam orchestraţii. Compuneam şi speram. Nici cei de la Securitate nu prea mă simpatizau, căci aveam multe plecări. Unii m-au chinuit, m-au oprit şi chiar m-au întors de la aeroport. Eu veneam la Bucureşti, de la Suceava, cu trenul de noapte pentru vize şi pentru bilete de avion. Am fost batjocorită la fel ca oricine dorea să plece. Am stat la mari cozi la ambasade, în frig, şi mulţi şi-au bătut joc de mine. Aş mai putea scrie o carte doar despre asta. Cred că umilinţele îndurate au fost şi ele factori în decizia de a pleca în Belgia. Voiam să fiu liberă, să călătoresc, să pot să îmi fac meseria!

Cum să învingi boala

– Dacă ar fi să faceţi o retrospectivă, care au fost momentele decisive din viaţa dvs. de pînă acum?
Plecarea la Iaşi, la liceul de muzică, la 14 ani. Întîlnirea cu viitorul meu soţ, Virgil (tatăl copiilor), student acolo la Arte plastice. Naşterea lui Ciprian cînd eu aveam doar 19 ani, naşterea lui Tudor, întîlnirea cu Ion Baciu jr. (fiul marelui dirijor Ion Baciu), întîlnirea cu profesoara mea genială de canto, Veronica Ambrozie, la liceul din Iaşi, întîlnirea cu maestrul Sabin Păutza şi apoi cu compozitorul Titel Popovici. A urmat apoi plecarea în Occident în 1988, întîlnirea cu pianistul german Klaus Ignatzek, împreună cu care am avut multe turnee şi care a ştiut să exploateze harul meu la maximum. Pe urmă, m-am mutat la Bucureşti în 1993, am plecat în Belgia în 1997, l-am întîlnit pe Alexandru Papoiu, doctor în farmacologie în Statele Unite, cu care am împărţit o perioadă din viaţa mea şi am avut parte de o întîlnire mai puţin fericită cu un cancer de sîn, în stadiul 3B, din care însă am ieşit victorioasă. Boala a fost o traumă mare pentru toţi, dar m-a învăţat multe rugăciuni. Am învăţat să mă rog temeinic, am trecut prin tratamentul cu citostatice, am învăţat să port perucă – am purtat-o ani la rînd după tratament! Recent, momentele decisive din viaţa mea au fost revenirea în ţară, întîlnirea cu Tom Boxer, apariţia nepoatei mele, Anca Parghel jr. (fetiţa lui Ciprian), şi, apoi, ”Zamorena”!

Printre cei care şi-au anunţat participarea la Eurovision se numără şi Tom Boxer, care va realiza împreună cu Anca Parghel un featuring cu Fly Project. Piesa se numeşte ”Brasil” şi videoclipul va fi filmat chiar în Brazilia, în această lună.

– Publicul din Romănia vă percepea, pînă de curînd, ca pe o voce celebră de jazz. Cum e cu pop-dance-ul?
Doresc să fiu percepută nu doar ca o voce de jazz, ci ca o mare voce, ca o muziciană complexă, ca un creier care poate aborda cu uşurinţă orice stil. Tot timpul aştept noi provocări, sînt la vîrsta cînd abia acum încep să fac lucrurile la turaţie maximă! Pot, ştiu, vreau să fac multe lucruri şi mă rog să mă ţină sănătoasă Cel de sus ca să pot să îmi împlinesc toate aceste dorinţe! Am ales să abordez şi acest gen dintr-un motiv foarte simplu: pentru că pot! Acest moment, apariţia absolut providenţială a lui Tom Boxer, completează cariera mea.

– Cum aţi ajuns să lucraţi cu Tom Boxer, alias Cosmin Simionică?
Tom a venit la mine, la unul dintre concertele mele, şi m-a întrebat simplu: ”Vreţi să lucraţi cu mine?”. Şi am răspuns, pe loc: ”Da”. După ce am început să lucrăm, am realizat că ”îl aşteptam”. E un tip extraordinar, mare profesionist, o valoare! E foarte matur şi ador concepţia sa de viaţă.

– Cînd apare albumul? Şi ce alte proiecte mai pregătiţi alături de Tom?
CD-ul o să apară, spre fericirea mea, curînd. Sper să fie primit bine atît de generaţia mea cît şi de cea a lui Tom. Iubesc tinerii şi mă simt legată de ei ca profesor, ca om de muzică şi chiar ca mamă – căci pot fi mama lor. Pregătim încă un videoclip, care va fi filmat în Brazilia, la o piesă la care am colaborat cu băieţii de la Fly Project. În afară de asta, voi juca într-un film şi o să mă ocup de alte proiecte muzicale.

– De cînd aţi început să cîntaţi alături de băieţii dvs.?
Fiii mei sînt entităţi distincte, muzicieni de mare clasă, absolvenţi ai Conservatorului Regal din Bruxelles. Împreună cu ei, formez trio-ul ”Anca Parghel and sons”. M-a dăruit Dumnezeu cu doi fii de geniu! Tudor are un auz ieşit din comun. E toboşar, pianist, compozitor, aranjor, vocalist şi profesor de orchestră. Ciprian e un contrabasist de mare clasă. E totodată vocalist, compozitor şi, cum spune el, şoferul meu de lux şi cîteodată de curse. Nu i-am împins să facă muzică, ci doar i-am ajutat unde şi cînd a fost nevoie. Dacă tot e la modă exprimarea, pot spune că nu am fost şi nu sînt un părinte ”spectator”… sînt un părinte ”jucător”. Am cîntat cu multe nume grele de-a lungul carierei mele, dar parcă cu ei sună cel mai armonios. Cheia succesului în cazul nostru este că îi tratez ca pe doi parteneri, nu ca pe fiii mei. Ei au şi alte trupe, cîntă cu mulţi alţi muzicieni, dar sînt, ca să zic aşa, şi în trupa mea!

”Simpatizată” de Securitate

– Faceţi parte din categoria artiştilor romăni care au cunoscut celebritatea peste hotare, mai puţin în ţară…
Nu am plecat din ţară decît pentru a avea de unde şi pentru a putea să mă întorc! Am avut ocazia să plec în Belgia, ca profesor la Conservatorul Regal din Bruxelles. Am suferit enorm, nu pot sta departe de casa mea. Am încercat să înţeleg de ce am ajuns acolo. Orice plecare în lume e o lecţie. O şcoală prin care treci şi prin intermediul căreia acumulezi experienţe. Am trecut prin această şcoală şi acum am revenit cu tot bagajul dobîndit în speranţa că pot să ajut, să repar şi să sfătuiesc. Dacă în Romănia ar fi mers lucrurile cum merg acum, nu aş fi plecat niciodată!