Ariana DeBose, Harris Dickinson, Lashana Lynch, Millicent Symonds şi Kodi Smit-McPhee, nominalizaţi la BAFTA Rising Star

De: Nicoleta Lepădatu / 02.02.2022, 07:32
Ariana DeBose, Harris Dickinson, Lashana Lynch, Millicent Symonds şi Kodi Smit-McPhee, nominalizaţi la BAFTA Rising Star

Actorii Ariana DeBose, Harris Dickinson, Lashana Lynch, Millicent Symonds şi Kodi Smit-McPhee sunt nominalizaţi la premiul BAFTA Rising Star 2022, conform publicației Variety.

Nominalizaţii au fost anunţaţi, marţi, de câştigătorul din 2021 al trofeului, Bukky Bakray (“You Don’t Know Me”), şi de prezentatoarea Edith Bowman.

Cei cinci actori au fost selectaţi pentru că „au demonstrat talent excepţional în film de-a lungul anului trecut”.

Între câştigătorii premiului din trecut se numără James McAvoy, Eva Green, Tom Hardy, Kristen Stewart, Tom Holland, Letitia Wright şi Micheal Ward.

Ariana DeBose a jucat-o recent pe Anita în „West Side Story” și urmează să apară în viitorul thriller de spionaj al lui Matthew Vaughan „Argylle” alături de Henry Cavill, Bryce Dallas Howard, John Cena, Bryan Cranston și Samuel L. Jackson.

Harris Dickinson l-a jucat pe Prințul Philip alături de Angelina Jolie în „Maleficent: Mistress of Evil” și a apărut recent în „The King’s Man”. El va putea fi văzut în continuare în „See How They Run” alături de Adrien Brody, Saoirse Ronan, Ruth Wilson și Sam Rockwell.

Lynch a avut un rol cheie în „No Time to Die” și va putea fi văzut în curând în adaptarea muzicală a „Matilda” alături de Emma Thompson și „The Outside Room” cu Vanessa Redgrave și Emily Beecham.

Symonds și-a reluat recent rolul din „A Quiet Place Part II” de John Krasinski, în timp ce Smit-Mcphee a apărut în roluri variate precum „The Road”, jucându-l pe fiul lui Viggo Mortensen și „The Power of the Dog”, alături de Benedict Cumberbatch și Kristen Dunst. .

Premiul este singurul dintre cele al Academiei britanice de film care este decis de public. Votarea a început pe 1 februarie.

Câştigătorul EE Rising Star va fi anunţat în timpul ceremoniei BAFTA care este programată la Londra, pe 13 martie.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Actriţa Rebel Wilson va fi gazda ceremoniei BAFTA 2022

Seria „I May Destroy You” a fost marea câștigătoare la gala premiilor BAFTA TV 2021  

„Nomadland”, de Chloe Zhao, a fost marele câștigător la premiile BAFTA 2021