Benedict Cumberbatch crede că a fost „Pacientul zero” al pandemiei, în 2019

De: Ana Obretin / 07.04.2021, 15:48
Benedict Cumberbatch crede că a fost „Pacientul zero” al pandemiei, în 2019

Actorul britanic Benedict Cumberbatch spune că el crede că a fost „pacientul zero” al pandemiei. Acesta a mărturisit că nu este sigur dacă nu a suferit de COVID-19 în timp ce filma pentru „The Mauritanian”, un film bazat pe povestea reală a unui bărbat care a fost reținut în închisoarea din Guantanamo Bay fără să fie pus sub acuzare timp de 14 ani.

„Am fost incredibil de bolnav, până la punctul în care, atunci când toate acele lucruri despre COVID au început brusc să apară în noul an (2020, n.r.), m-am gândit: ‘Doamne, oare chiar am fost pacientul zero?’”, a declarat Cumberbatch într-un interviu pentru The Independent. „Am fost atât de bolnav – a fost la limita cu pneumonia”, a mai spus acesta. 

Actorul a mai povestit că vomita între filmări, care au avut loc în Cape Town, în Africa de Sud, spre sfârșitul anului 2019, dar că a trecut peste disconfort pentru a finaliza proiectul.

SunnyMarch, compania de film independentă a lui Cumberbatch, a produs pelicula despre procesul lui Mohamedou Ould Slahi, pe care guvernul SUA l-a acuzat că a recrutat teroriști pentru Al Qaeda. Slahi a fost prizonier la Guantanamo Bay între anii 2002 și 2016, iar memoriile sale lansate în 2015, despre torturile pe care le-a îndurat în acea închisoare, au stat la baza scenariului.

În film, regizat de Kevin Macdonald, Cumberbatch îl interpretează pe locotenentul colonel Stuart Couch, procurorul militar care a refuzat misiunea de a-l ancheta pe Slahi. Din distribuție mai fac parte Tahar Rahim, în rolul lui Slahi, și Jodie Foster, care a primit un Glob de Aur pentru interpretarea avocatei prizonierului.

Implicarea în film, a spus Cumberbatch, l-a făcut să-și amintească de momentele de imediat după 11 septembrie 2001 și de sentimentul global de frică ce a dat naștere lagărului Guantanamo. Vedeta a spus că simte „destul de puternic faptul că Guantánamo nu are un loc în lumea noastră” și a adăugat că „va pleda” pentru închiderea închisorii dacă i se va da ocazia. „Este un loc cu adevărat periculos, inutil și ineficient … și au suferit destui oameni acolo”, a mai spus actorul nominalizat la Oscar pentru rolul din „The Imitation Game” (2014).

CITEȘTE ȘI: Colin Trevorrow va regiza filmul “War Magician”, cu Benedict Cumberbatch în rolul principal

Tahar Rahim, despre cum e să fii în pielea unui criminal în serie, în show-ul Netflix „The Serpent”

Foto: Profimedia Images