Billie Eilish publică două nuduri de femei și pierde 100.000 de admiratori pe Instagram

De: Loredana Toma / 30.12.2020, 15:26
Billie Eilish publică două nuduri de femei și pierde 100.000 de admiratori pe Instagram

Coincidență sau nu, fenomenul muzical al momentului, artista Billie Eilish, a pierdut o sută de mii de admiratori pe contul ei de Instagram după ce a publicat desenul ei preferat. Artista a acceptat provocarea care circulă în perioada aceasta pe platforma de socializare online Instagram, aceea de a publica o imagine preferată în diverse contexte, la cererea admiratorilor săi.

Ciudățenie de sfârșit de 2020: două nuduri de femei au dus către butonul “unfollow”

Billie Eilish a publicat o serie de fotografii, fie cu câinele ei, fie selfie-uri de la concerte sau diverse imagini pe care nu le-a postat niciodată nicăieri. Însă o postare care înfățișa mai multe desene mici, în creion, cu forme de sâni, fese și ceva ce părea a fi un șarpe, de altfel, ușor interpretabil, a stârnit mare vâlvă, iar numărul fanilor a scăzut subit.

Artista a publicat imaginea ca urmare a solicitării unui fan de a posta un desen de care este mândră și o fotografie cu fundalul telefonului ei. Ambele imagini conțin nuduri de femei și pare că acest lucru i-a dezamăgit puțin pe admiratorii ei, iar numărul acestora a scăzut de la 73 de milioane la 72,9 milioane. Ulterior, numărul acestora a crescut la loc.

CITEȘTE ȘI: Documentarul despre Billie Eilish, “The World’s A Little Blurry”, lansat în februarie 2021

Eilish a reacționat printr-un amestc de amuzament, dezamăgire și nepăsare

Cântăreața a luat totul mai mult în glumă, printr-un mesaj într-un limbaj specific internauților – “LMFAOOO, ya’ ll babies SMH” -, exprimând dezamăgirea, dar și amuzamentul și nepăsarea, în același timp.

FOTO: Profimedia