Brian May, din trupa Queen, își face debutul în actorie, într-o producție cu temă antibullying

De: Ana Obretin / 21.01.2022, 17:40
Brian May, din trupa Queen, își face debutul în actorie, într-o producție cu temă antibullying

Brian May, chitaristul trupei Queen, își va face debutul în actorie într-un episod viitor al emisiunii CBBC „Andy And The Band”.

Potrivit lui May, i s-a oferit șansa de a juca în serialul TV pentru copii ca „Nașul Rockului”, dar inițial a refuzat. Însă s-a răzgândit după ce a citit scenariul. „A fost foarte emoționant, pentru că este o poveste grozavă, este o privire atât de minunată asupra a ceea ce se întâmplă cu copiii și a modului în care își pierd încrederea și a ceea ce se poate face”, a declarat May pentru agenția de presă PA.

CITEȘTE ȘI: Scenaristul „Bohemian Rhapsody” i-a dat în judecată pe producători pentru neplata unor drepturi

O continuare a filmului „Bohemian Rhapsody” este în lucru

În episod, May va cânta alături de The Odd Socks. „Este o melodie bună, nu am scris-o, am contribuit la ea. Sunt o persoană care nu se poate abține să nu se implice, așa că am colaborat la asta”, a mai spus el, potrivit NME.

May a explicat că modul în care The Odd Socks le vorbește copiilor care „se simt ca un paria – este o campanie antibullying integrată în ceea ce fac ei, ceea ce cred că este minunat. Le oferă mult copiilor care și-au pierdut încrederea pentru că sunt priviți ca ceva diferit, puțin ciudat și sunt hărțuiți”, a continuat el.

„Aceste lucruri sunt foarte grave, acum am nepoți și știu, din nou, ce se întâmplă în școli și este atât de ușor pentru un copil să fie marginalizat”, a spus May despre tema antibullying a programului. „Nu-ți dai seama cât de mult rău le poate face copiilor. Deci sunt adulții care trebuie educați, nu doar copiii”, a mai spus el.

Episodul va fi difuzat pe CBBC pe 27 ianuarie. Single-ul „Planet Rock” va fi lansat pe 18 februarie.

Fiecare episod din „Andy And The Band” îi prezintă pe Andy Day și trupa lui care îndeplinesc sarcini ciudate pentru a-și ajuta fanii și pentru a le salva ziua.

CITEȘTE ȘI: Chitaristul Brian May a plătit bilet de avion pentru instrumentul său

Foto: Profimedia Images