Carmen Avram – Michael Jackson, dincolo de moarte…

-Cînd ai aflat că pleci în SUA, ce te aşteptai să găseşti acolo? Şi care a fost realitatea?
Am acumulat destulă experienţă ca să ştiu de unde să încep şi unde să duc un subiect, însă moartea lui Michael Jackson a fost ceva complet nou. Nu m-am aşteptat la nimic, pentru că nu ştiam la ce pot să mă aştept.

Ce bănuiam însă era că o să găsim acolo ce găsim de fiecare dată la un subiect de impact internaţional – o mare de jurnalişti străini, postaţi în spatele camerelor sau îngheţaţi în poziţie de drepţi în faţa obiectivului, aşteptînd breaking news-ul, conferinţa de presă sau, pur şi simplu, intrarea în direct. Am găsit exact ce descriam mai sus, plus încă multe altele.

Am cunoscut oameni extrem de interesanţi, am avut norocul să stăm de vorbă cu personaje care ştiau foarte multe despre ceea ce se întîmplă în familia Jackson, ne-am descurcat nesperat de bine în acea lume nouă. Dalila rîdea, într-o zi, spunînd: ”Uite, sîntem două fete din România, care au aterizat, la propriu, în inima celui mai fierbinte subiect de pe planetă şi care au reuşit, în cîteva zile, ce n-au reuşit alţii de la televiziuni străine mai vechi decît PRO-ul şi cu faima internaţională.

Oamenii megastarului

– Cît de greu ţi-a fost să ajungi la rudele şi apropiaţii lui Michael?
Din întîmplare, am reuşit să cunoaştem a doua zi după sosirea la Los Angeles un personaj apropiat familiei. Însă n-a fost uşor, chiar şi aşa.

Deşi i-am fost prezentate lui Joe Jackson, tatăl lui Michael, acesta a refuzat iniţial să ne dea interviu. Microfonul în mînă, camera pe umăr, pornită, şi el nimic. Pînă la urmă, am văzut-o pe avocata lui şi am apelat la ea, i-am povestit de concertele lui Michael în România, ce mult au însemnat, ce fani eram toţi, şi femeia s-a îmbunat. Ne-a spus ”Bine, o singură întrebare”. I-am pus trei.

Poate părea puţin, însă n-a fost. Nimeni n-a reuşit să se apropie de Joe Jackson în zilele acelea, nu dădea decît cîte o declaraţie scurtă, pentru toată lumea, o dată pe săptămînă. A făcut o excepţie – pentru noi. Mai departe, a fost chiar uşor. Am găsit apropiaţi ai familiei, amici de-ai lui Michael, un fost bodyguard al acestuia – un om din anturajul lui Elizabeth Taylor. Am vorbit cu sosia ”oficială” a regelui pop, cu vecini ai acestuia.

Am reuşit chiar să intrăm – şi cred că am fost singurii care au făcut asta, în cimitirul în care urma să fie îngropat Michael. Era imposibil de filmat acolo, pentru că era un cimitir privat şi accesul camerelor era interzis. Noi am riscat puţin şi am reuşit să tragem 15 minute de imagine. Apoi, ne-a prins paza cimitirului şi ne-a dat afară cu două maşini de poliţie după noi. Ne-a fost puţin ruşine, dar măcar am avut imagini în exclusivitate.

Adevărul
din spatele imaginii

– Dintre speculaţiile legate de viaţa megasta­rului, care ţi se pare mai aproape de adevăr?
Cred că Michael a fost singur şi depresiv şi că ajunsese să se drogheze şi din cauza stărilor psihice şi a anturajului – care avea tot interesul să-l facă dependent de medicamente pentru a-i putea controla banii. Înţeleg că, într-o perioadă, era atît de sever controlat de grupurile de interese din jurul lui încît nu avea acces nici măcar la propriul paşaport.

Bodyguardul lui ne-a povestit că era extrem de copilăros şi că i se alătura uneori nopţile, în sala lui de jocuri de la Neverland, să se joace. Vorbea încet, nu ridica niciodată glasul la nimeni, era timid şi neîndemî­natic. Cînd a învăţat să dea cu aspiratorul, a fost una din marile lui bucurii. Ni s-a spus că unul dintre puţinii lui prieteni a fost Liz Taylor, care l-a şi convins în 2003 să se interneze la dezintoxicare. Din păcate, fa­milia Jackson nu i-a iertat această apropiere, acuzînd-o că vrea să o înlocuiască pe mama lui Michael.

Sorry for
not loving you always!

– Nici pînă azi nu se ştie ce s-a întîmplat cu sicriul lui Michael. Tu ce informaţii ai?
Ce am auzit eu este că familia aşteaptă creierul lui Michael Jackson, care acum se află la medici, pentru autopsie, ca să-l poată înmormînta. Poate că e doar un zvon, însă e clar că familia va face tot posibilul să-l înmor­mînteze la Neverland. E o sursă de venit imensă, cum e şi Graceland al lui Elvis Presley.

Se pare că există deo­cam­dată nişte impedimente de ordin politic, dar că familia se străduieşte să le rezolve. Au nevoie de sprijinul guver­natorului Arnold Schwarzenegger pentru a transforma Neverland în loc de pelerinaj. Cred însă că disensiunile din familie şi misterul care pluteşte asupra morţii lui Michael sînt cele care amînă deznodămîntul visat de clan.

– În ce măsură te-a influenţat această experienţă?
A fost una dintre cele mai interesante şi mai fructuoase deplasări pe care le-am avut. Dalila şi cu mine am lucrat şi cîte 20 de ore pe zi, dar nu ne-a păsat. Am reuşit să avem cîteva materiale în exclusivitate şi să intrăm în cercuri la care nici nu visam înainte de plecare. Am avut norocul să îmi fac o imagine mai clară asupra vieţii acestui artist genial, a cărui muzică mi-a încîntat tinereţea şi l-am redescoperit pe Michael Jackson, chiar dacă atît de tîrziu.

Panoul instalat în faţa Staples Center are şi un mesaj mic de la mine: ”Sorry for not loving you always!”. M-au copleşit atît de tare lucrurile pe care le-am auzit de la apropiaţii lui încît m-am simţit vinovată pentru toate şî negative pe care le-am scris pe vremuri, despre el. Şi, tot la Los Angeles, am înţeles, chiar de la sursă, că oricît de adorate şi de faimoase ar fi aceste staruri de la Hollywood, ele sînt de multe ori doar maşini de fabricat bani pentru indivizi fără scrupule care trăiesc, precum căpuşele, din sîngele lor. La propriu.

“Am plecat pentru 4 zile şi am rămas 11. Dar cred că ăsta e farmecul deplasărilor pentru subiecte mari – faptul că tot timpul se schim­bă ceva, că nu ştii cît stai, ce o să faci mîine, cum va evolua situaţia şi, mai ales, cu ce o să te îmbraci la transmisia următoare, avînd în vedere că ţi-ai adus ţinute pentru cîteva zile”