Cele mai ciudate 10 ritualuri de împerechere ale animalelor

De: Marian Andrei / 19.05.2014, 11:30
În cazul oamenilor, modul de a curta o femeie diferă extrem de mult, în funcție de foarte multe considerente, însă scopul final este același: obtinerea plăcerii. În cazul animalelor, însă, scopul imperecherii este cel "original" - reproducerea.

Cu toate acestea, la multe specii de animale, ritualurile de împerechere sunt deosebit de complexe iar acest proces poate fi uneori periculos sau chiar mortal.

Iată deci o listă cu unele dintre cele mai extravagante ritualuri de împerechere din lumea animalelor.

10. Viermele plat marin

Nu numai numele acestui animal este ciudat, ci și ritualul de împerechere. Viermele plat este un hermafrodit, iar reproducerea sa este bazată pe un ritual ciudat, în care doi viermi se angajează într-o luptă cu… penisurile. 

Fiecare vierme, fiind hermafrodit, poate produce atăt spermă cât și ouă, astfel că această luptă va stabili cine va fi mama și cine tatăl.

Câștigătoerul este cel care reușește să-l srăpungă pe celălalt cu penisul, înseminându-l. Cel care a pierdut lupta va juca rolul mamei, alături de toate îndatoririle ce îi revin.

9. Păianjenul cu spatele roșu

Păianjenul cu spatele roșu este unul dintre cei mai veninoși păianjeni din lume. Însă, acest păianjen nu este periculos numai pentru oameni, ci și pentru partenerul lui.

În timpul procesului de împerechere, masculul dansează pe pânza femelei, lovindu-i abdomenul ca pe o tobă. Acest lucru poate dura până la cinci ore. De fapt, dacă ritualul durează mai puțin de 100 de minute, femela îl considerp pe partener „nevrednic” de ea și nu îi permite inseminarea.

Chiar dacă este acceptat sau nu de femelă, masculul va încerca să o penetreze pe aceasta cu unul dintre cele două penisuri ale sale, după care, își va plasa abdomenul pe gura femelei pentru a fi mâncat de viu.

Dacă masculul a fost „corespunzător”, femela îi va permite o a doua inseminare, după care îl va mânca.

8. Porcul spinos

Având atâția țepi pe corp, ritualul de împerchere este destul de dificil pentru aceste animale.

Totul începe din faza de seducție, atunci când masculul își freacă nasul de femelă. Dacă nu este respins, se ridică pe picioarele din spate și urinează cu forță pe femelă. Jetul este impresionant, putând ajunge la o înălțime de doi metri. După mai puțin de un minut, femela își revine și, dacă nu este mulțumită, mârâie și pleacă în căutarea altui partener. 

Dacă este însă mulțumită, își va retrage țepii și animalele vor trece la treabă. Se întâmplă destul de des ca masculul să o întoarcă pe femelă cu spatele la pământ, dim motive de siguranță, pentru a se proteja de tepi. Femela este aptă pentru fecundare doar 8 până la 12 ore pe an, dar în acestă perioadă face sex până masculul este complet epuizat.

7. Ploșnița

Specialiștii au creat un nume special pentru modul de reproducere al acestor insecte: inseminare traumatică. Reproducerea nu se face prin organele reproductive ale femelei, care folosesc exclusiv pentru depunerea ooălor. În acest scop, masculul perforează abdomenul femelei cu penisul său. Un alt fapt intersant referitor la ploșnițe este faptul că masculii au dificultăți în a recunoaște femelele, ei ghidându-se doar după dimensiune. Aceasta înseamnă că masculii de talie mai mică pot fi luați drept femele, lucru care le este fatal, ei nesupraviețuind unui astfel de atac.

6. Angler Fish

Această specie de pești trăiește la adâncimi abisale (între 1.000 și 3.000 de metri) și a fost multă vreme necunoscut cercetătorilor. Atunci când a fost descoperit, aceștia au constatat cu stupoare că există numai femele adult.

Specific acestei specii este parazitul fixat pe cap, care ajută la prinderea prăzii și care este ceea ce rămâne din masculi.

Atunci când se naște un mascul, acesta este mult mai mic decât femela. Pentru a supraviețui, masculul mușcă o femelă (dacă este destul de norocos și o găsește în întuneric) și nu îi mai dă drumul. Cele două animale se contopesc, iar în cele din urmă, din mascul nu mai rămân decât celulele reproductive. Datorită acestui obicei ciudat de împerechere, care reprezintă în același timp o metodă de supraviețuire, o femelă poate fi mușcată de mai mulți masculi.

5. Păianjenul seră

Masculul acestei specii își seduce partenera oferindu-i un cadou. Acesta constă de obicei dintr-o pradă, gata înfășurată în firul de mătase.

În timp ce femela mănâncă cadoul, masculul își face treaba. La fel ca și la oameni, uneori păianjeni oferă un cocon gol însă femela realizează acest fapt preatârziu, ea fiind deja fecundată.

4. Șarpele cu jartieră

Sezonul de „amor” al șerpilor cu jartieră este atât de special, încât a devenit o atracție turistică în Canada.

După ce ies din hibernare, femela produce feromoni atât de puternici încât atrage peste 100 de masculi în jurul ei. Din acest moment începe orgia, masculii încercând să o fertilizeze cu cele două penisuri ale lor.

În timpul acestui act, unii masculi primesc feromoni de la femelă, astfel încât atrag, la rândul lor, alți masculi. Explicația faptului că nu se simt deranjați de acest lucru este că, după hibernare, organismul lor este slăbit iar masculii care îi înconjoară îi încălzesc și îi protejează.

3. Albina vestică

Reproducerea albinelor este un exemplu de sinucidere sexuală, pentru că masculii nu au un alt rol în afara celui de a insemina regina. 

Procesul începe cu un zbor nupțial, în care un roi de trântori urmează regina. Trântorul care are șansa de a fertiliza regina are o ejaculare atât de puternică încât penisul și abdomenul îi explodează literalmente, el prăbușindu-se pe sol și murind în scurt timp. În timpul zborului nupțial, regina este înseminată de zeci de masculi, acumulând suficient lichid seminal pentru a depune ouă toată viața (aproximativ patru ani).

Restul masculilor nu au nici ei o soartă mai bună, la sfârșitul verii fiind alungați din stup și murind în scurt timp de foame și oboseală.

2. Melcul leopard

Împercherea melcilor leopard este un adevărat spectacol de circ. Cei doi melci hermafrodiți încep să se seducă unul pe celălalt timp de ore bune, deplasându-se în cercuri. Urmează urcarea pe o înălțime și, după atingerea înălțimii dorite, cei doi „artiști” îmbrățișați se aruncă în gol.

În acest moment intră în acțiune organele lor genitale, situate în lateralul capului. După inseminare, ambii melci vor depune sute de ouă.

1. Grădinarul de satin

Această micuță pasăre din Australia este recunoscută pentru complexitatea seducției sale. Masculul construiește un cuib artistic, decorat cu obiecte culorate și strălucitoare, flori, bețișoare, scoici și fructe de pădure. Uneori, masculul chiar își pictează cuibul.

Atunci când cuibul este gata, femelele vin și inspectează meticulos creația masculului, gusțtînd chiar și culorile cu care a fost pictat cuibul. Atunci când una este mulțumită, se stabilește acolo și mai mult ca sigur că anii următori se va întoarce „acasă”.