Cele mai ciudate locuri pentru căsătorie (Poze)

Apropo.ro / 02.07.2015, 09:00
În cazul în care vrei să ieși din tipare și nunta ta să nu fie vreodată uitată de invitați, atunci îți arătăm câteva locuri "altfel" pentru ceremonia de nuntă.

Nu puțini sunt cei care nu vor ca nunta lor să aibă loc într-un loc obișnuit, clasic, așa cum vedem în jurul nostru: la biserică, pe o pajiște, la malul mării, etc.

nunta

Multe persoane îndrăznețe, iubitoare de adrenalină și inedit au ales ca nunta lor să aibă loc în locuri pe care alții nu le-ar considera tocmai potrivite pentru un moment unic în viață.

Iată cam care sunt locațiile inedite pentru o „nuntă nebună”:

9. Nunta în ploaie într-o zonă inundată

Există cupluri care cred că o nuntă în ploaie aduce noroc și prosperitate. Ruazol și Campo din Manila au ales o zi ploioasă pentru nunta lor. A plouat cu găleata, am putea spune, căci toate străzile s-au inundat.

nunta

Imaginea cu cei doi care erau în apa mare până la genunghi și care se sărutau fericiți a devenit virală pe internet.

8. Nunta în balonul cu aer

Nunta la înălțime, în balonul cu aer, a devenit o modă în Sonoma Valley din California. Din păcate la ceremonie nu pot participa decât 8 persoane, limita pe care o poate ridica balonul.

nunta

Proprietarul unei firme ce deține baloane cu aer în California nu poate fi decât fericit că afacerea îi merge foarte bine. Cei care i-au dat această idee au fost chiar un cuplu de tineri căsătoriți, care l-au rugat dacă îi poate înălța cu balonul pentru a-și uni destinele în aer. Începutul a fost greu.

7. Nunta printre ghețari

nunta

Undeva în Alaska, un cuplu de tineri au spus „Da” printre ghețari, deși temperaturile nu erau prietenoase. Au renunțat la hainele groase pentru secundele în care au realizat fotografiile de la ceremonie. Am putea jura că au rămas cu zâmbetul împietrit pe buze…

6. Nunta la sala de patinaj cu role

În SUA patinajul pe role este la mare distracție. Un cuplu de americani nu a dorit să stea departe de sala de distracție nici măcar în ziua nunții lor. Și-au chemat toți prietenii și membrii familiei lor și s-au căsătorit cu rolele în picioare.

nunta

Petrecerea a continuat după ceremonie, în sala de patinaj, după cum v-ati dat seama.

5. Nunta în rapel

nunta

Un cuplu de chinezi s-au costumat în mire și mireasă și s-au urcat pe una dintre cele mai înalte clădiri din localitatea lor. Legați cu chingi specifice celor care se ocupă de curățenia exterioară a clădirilor, cei doi s-au căsătorit pe durata coborârii de pe acoperișul clădirii. Nu le-a fost teamă, pentru că ei lucrează în domeniu.

4. Nunta sub apă

nunta

Nunta lui Giampiero Giannoccaro cu Francesca Colombi a fost un record în materie. Au avut peste 200 de invitați care au sărit în apă costumați în scafandri, pentru a se bucura alături de miri.

Ceremonia a avut loc în 2010, în apele din apropierea insulei Elba, Italia.

3. Nuntă la gravitație zero

Un cuplu de newyorkezi, Erin Finnegan și Noah Fulmor, au plutit, la propriu, pe toată durata ceremoniei de nuntă.

nunta

Cei doi îmbrăcați adecvat momentului au stat la zero gravitație la sute de metri deasupra Golfului Mexic, într-un fuselaj ce a aparținut unui Boeing. Schimbatul de inele le-a dat ceva bătăi de cap, în rest toată lumea s-a distrat, căci ei au fost însoțiți și de prieteni.

Organizatorii de la Zero G au declarat că aceasta a fost prima nuntă desfășurată la gravitatea zero.

2. Nunta în magazinul preferat

Lisa, o pasionată de pantofi și de shopping, și-a dorit ca nunta ei să aibă loc în magazinul ei preferat. Nimeni nu a avut nimic de obiectat, astfel că ceremonia s-a ținut într-un magazin de pantofi.

nunta

Proprietarii s-au arătat încântați de decizia mirilor, cu atât mai mult cu cât au avut parte și de ceva publicitate gratuită.

1. Nunta suspendată

În aprilie 2007, un cuplu dornic de adrenalină și-au jurat iubire veșnică suspendați de cârlige prinse de pielea lor.

nunta

Judecând după imagini cei doi chiar par genul care să facă altfel decât normal lucrurile din viața lor.

Mireasa a purtat o rochie de culoare verde, a avut o creastă de aceeași culoare, mirele a avut doar pantalonii pe el, iar tatuajele pe piele nu au lipsit din peisaj.