Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în cinematografe și sălile de spectacol

De: Andra Voiculescu / 17.09.2021, 18:01
Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în cinematografe și sălile de spectacol

Certificatul verde COVID va fi obligatoriu pentru localitățile unde rata de infectare este între 3 și 6 la mie potrivit hotărârii nr. 70 din 16.09.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care urmează să fie aprobată de Guvern.

Potrivit noilor reguli, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi  realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului,  doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și  pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. De asemenea, pot participa persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid  pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele  care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Masca de protecție este de asemenea obligatorie.

Decizia a fost luată în contextul în care România a depășit pragul de 4.000 de infectări pe zi și se aplică doar dacă rata de transmitere este între trei şi şase cazuri la mia de locuitori.

Direcția de Sănătate Publică a transmis, vineri, că rata de incidență COVID a ajuns în București la 2,05 la mia de locuitori, asta după ce, joi, era de 1,93.

Persoanele vaccinate care doresc un certificat verde COVID-19 au la dispoziție platforma https://certificat-covid.gov.ro.

Sursa foto: Profimedia

Citește și:  „Malmkrog”, de Cristi Puiu, în cinematografele românești din 1 octombrie (apropotv.ro)