„Malmkrog”, de Cristi Puiu, are premiera în cinematografele românești pe 1 octombrie

De: Ana Obretin / 14.09.2021, 11:12

Lungmetrajul „Malmkrog”, de Cristi Puiu, are premiera în cinematografele românești pe 1 octombrie, după ce a fost amânat doi ani.

Produs de Mandragora și distribuit în România de Iadasarecasa, filmul a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secțiunii Encounters a Festivalului de la Berlin și a primit multe aprecieri din partea criticii de specialitate. „Malmkrog” a fost prezentat în selecția oficială la New York Film Festival, Moscova IFF și la Sarajevo, dar și în cele mai importante festivaluri din țară: TIFF, Les Films de Cannes à Bucarest și Anonimul IFF, potrivit unui comunicat remis Apropo de distribuitori.

E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi, trecut demult în proprietatea unor nobili înrudiți cu familia Rurikovici, câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună. Sunt cinci la numar, și fiecare pare să aparțină unei alte lumi. Olga, cea mai tânară dintre ei, se ocupă cu editarea de cărți religioase; Nikolai, logodnicul Olgăi, e filosof; Ingrida este soția generalului Andrei Nikolaevici Shatilov; Edouard este un politican în ascensiune; Madelaine este o celebră pianistă.

Undeva, într-unul dintre dormitoare, ultimul descendent al familii Apafi – bătrân, orb și obligat să stea la pat din pricina unei paralizii – se află sub îngrijirea unei sore medicale. Imediat după micul-dejun, cei cinci se întorc la obisnuita lor partidă de whist și la veșnicile discuții, care îi sunt asociate în mod tradițional. De-această dată, însă, controversa pe care o stârnește titulatura de “armată întru-Hristos” nu pare să conducă la un consens oarecare, ba dimpotrivă, ia proporții, se ramifică, deschizând noi și noi teme, continuându-se în timpul prânzului și intrând în impas la ora ceaiului. Nimic din ceea ce se întâmplă în acest Ajun de Crăciun nu pare să conțină semnele cataclismului. E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume.

Filmul a fost realizat în coproducție cu Iadasarecasa (Romania), Sense Production, Cinnamon Films (Serbia), Film i Väst, Doppelganger (Suedia), Bord Cadre Films (Elveția), Produkcija 2006 Sarajevo (Bosnia și Herţegovina), Sisters and Brothers Mitevski (Macedonia de Nord).

Din distribuție fac parte actorii: Frederic Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot, István Téglás, Edith Alibec, Sorin Dobrin, Judith State. Scenariul, o adaptare a textului „Trois entretiens” de Vladimir Solovyov, este semnat de Cristi Puiu, imaginea, de Tudor Vladimir Panduru, iar producătorul filmului este Anca Puiu.

CITEȘTE ȘI: Cristi Puiu lansează, la invitația lui Dragoș Bucur și Dorian Boguță, un proiect dedicat jocului actorului de film

Actrița Luminița Gheorghiu a murit la vârsta de 71 de ani

Foto: Iadasarecasa