Cineastul Spike Lee a fost premiat de Cinemateca Americană

De: Ana Obretin / 15.01.2021, 09:23
Cineastul Spike Lee a fost premiat de Cinemateca Americană

Cineastul Spike Lee este cea mai recentă personalitate premiată de Cinemateca Americană pentru contribuția la dezvoltarea cinematografiei, iar gala, a 34-a organizată de prestigioasa instituție, a avut loc virtual, joi noapte.

Ceremonia în care a fost celebrată cariera de peste trei decenii a lui Lee a inclus prezentarea unui colaj de imagini din unele dintre cele mai cunoscute filme ale cineastului, printre care „Do the Thing Right”, „Malcolm X” și „Jungle Fever”, fotografii personale ale acestuia cu soția sa, producătoarea Tonya Lee, și copiii lor, Satchel și Jackson, și instantanee de la un joc de baschet alături de actorul Denzel Washington. 

Actrița Jodie Foster, premiată în anii anteriori de Cinemateca Americană, a găzduit evenimentul, care a inclus și un moment dedicat regretatului actor Chadwick Boseman, decedat anul trecut. Boseman a jucat în cel mai recent film al lui Spike Lee,  “Da 5 Bloods”, și ar putea fi nominalizat la Oscar postum pentru acest rol. Mai mulți invitați, precum Angela Bassett și Rosie Perez, au vorbit despre cariera cineastului american, dar și despre acțiunile sale caritabile, potrivit Variety.

Premiul acordat de Cinemateca Americană este cel mai recent dintr-o lungă listă. Lee, în vârstă de 63 de ani, a câștigat primul său Oscar în 2019, pentru scenariul filmului „Blackkklansman”, la aproape 30 de ani de la prima sa nominalizare, pentru „Do the Right Thing” (1990).

Anul trecut, Spike Lee a fost ales să prezideze juriul prestigiosului Festival de la Cannes, însă evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei.

Din 1986, Cinemateca Americană premiază o personalitate din industrie pentru contribuția semnificativă la dezvoltarea artei filmului. Primul laureat a fost actorul Eddie Murphy. În 2019, actrița Charlize Theron a fost onorată astfel. Printre laureații din anii anteriori se numără Denzel Washington, Samuel L Jackson, Tom Cruise, Nicole Kidman, Julia Roberts, Steven Spielberg, Martin Scorsese și Ridley Scott.

CITEȘTE ȘI: Copiii lui Spike Lee sunt ambasadorii galei Globurile de Aur 2021

FOTO: Profimedia Images