DJ-ul suedez Salvatore Ganacci vine la SAGA Festival

De: Ana Obretin / 01.04.2022, 13:01
DJ-ul suedez Salvatore Ganacci vine la SAGA Festival

DJ-ul și producătorul suedez Salvatore Ganacci și-a confirmat prezența la SAGA Festival, în perioada 3-5 iunie, pe Arena Națională din București.

De-a lungul timpului, set-urile lui controversate au devenit virale în mediul online, la fel cum s-a întâmplat și cu videoclipul piesei „Horse”, lansat în 2019. Clipul a primit feedback pozitiv atât la Berlin Music Video Awards, în 2020, unde a câștigat marele premiu și cel pentru cel mai bun concept, dar și la Grammy, potrivit unui comunicat remis Apropo de organizatori.

Salvatore Ganacci este unul dintre cei mai nonconformiști DJ-i din lume, un adevărat entertainer și un nume important în muzica electronică. Cu milioane de audiții în streaming, performance-uri internaționale importante și un sound puternic experimental, artistul cucerește audiența cu fiecare apariție atipică și creează show-uri memorabile.

Vineri este ultima zi în care biletele pot fi cumpărate cu o reducere specială de 10 euro, mai anunță organizatorii. Toate tipurile de abonamente sunt disponibile aici.

CITEȘTE ȘI: Deadmau5, R3hab, Fedde Le Grand și Joseph Capriati vin la SAGA Festival

DJ Snake, Tiësto, Ofenbach, Fisher, Meduza, printre artiștii care vin anul acesta la SAGA Festival

Foto: Saga Festival