Eurovision: Mircea Geoana, secretarul general adjunct al NATO, a felicitat Ucraina

De: Ana Obretin / 15.05.2022, 14:06
Eurovision: Mircea Geoana, secretarul general adjunct al NATO, a felicitat Ucraina

Eurovision și NATO nu sunt de obicei asociate, dar, duminică, șeful adjunct al alianței militare a felicitat Ucraina pentru victoria în concursul muzical, cu un „cântec frumos”, numind-o o dovadă a curajului său în lupta împotriva Rusiei.

Miniștrii de externe din NATO s-au reunit, duminică, la Berlin pentru a discuta despre posibila aderare a Finlandei și Suediei la alianță și strategia acesteia în fața a ceea ce secretarul general adjunct Mircea Geoană a declarat că este invazia „nejustificată” a Rusiei asupra Ucrainei.

„Aș dori să felicit Ucraina pentru câștigarea concursului Eurovision. Și nu este ceva ce fac într-un mod ușor. Pentru că am văzut ieri sprijinul imens al publicului din toată Europa și Australia pentru curaj… Desigur, cântecul a fost frumos, este frumos”, a spus diplomatul, potrivit Reuters.

Geoană a preluat coordonarea, duminică, deoarece șeful său, Jens Stoltenberg, nu a putut participa la întâlnirea de la Berlin, după ce a fost testat pozitiv pentru COVID–19, la începutul acestei săptămâni.

După finala de sâmbătă seară, Kalush Orchestra, din Ucraina, a câștigat Eurovision 2022, cu piesa „Stefania”.

Mircea Geoană a căutat să asocieze victoria cu lupta Ucrainei împotriva Rusiei și solidaritatea alianței cu Kievul. Geoană a spus că NATO dorește să trimită un mesaj președintelui rus Vladimir Putin, acela că, în ciuda declanșării celui mai „brutal și cinic” conflict de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Ucraina a continuat să surprindă prin curaj. „Deci spun că suntem uniți. Suntem puternici (și) vom continua să ajutăm Ucraina să câștige acest război”, a spus acesta.

Moscova își descrie acțiunile drept o „operațiune militară specială” de dezarmare a Ucrainei și de eliminare a naționalismul antirus alimentat de Occident. Ucraina și aliații săi spun că Rusia a lansat un război neprovocat.

CITEȘTE ȘI: Ucraina a câştigat finala Eurovision 2022; România s-a clasat pe locul al 18-lea

Foto: Profimedia Images