Furtuna pe Mediterană

Apropo.ro / 18.12.2008, 17:24
Furtuna pe Mediterană
Începeţi anul 2009 cu o premieră: “Furtuna” de Shakespeare. Pe insula lui Prospero ne conduce regizoarea Cătălina Buzoianu. De Cristiana Gavrilă, foto Adi Bulboacă


Sunteţi oricum fascinată de lumea mediteraneeană…

S-a întâmplat să merg în aceste locuri şi le cunosc foarte bine. Eu am fixat cumva că totul se întâmplă pe insula Stromboli. De când am văzut acest loc mi l-am reprezentat ca fiind insula lui Prospero, deşi toate insulele acelea au fost cutremurate de vulcani. De aici porneşte totul în spectacol. Prospero poate fi un tip renascentist, dar ar putea fi un om de oricând, de astăzi sau din 1800.

Este un om care trece printr-o întâmplare extraordinară. Nu este vorba numai de magie, poate fi în orice moment un om de ştiinţă pentru că magia este vecină cu ştiinţa dintotdeauna. El stăpâneşte natura şi simte că insula trebuie să explodeze. Vrea să plece de aici, dar îşi doreşte răzbunarea împotriva celor care i-au luat ducatul şi l-au aruncat pe mare împreună cu fata lui şi, probabil, i-au omorât soţia, pentru că nu se spune ce s-a întâmplat cu mama Mirandei.

Pe insulă încearcă să fie stăpânul pentru că îşi dă seama că altfel nu se poate. Aici mai există o forţă telurică, asociată în spectacolul nostru cu focul, care este Sycorax, mama lui Caliban, expulzată din Algeria pentru că e vrăjitoare. Eu cred că poate fi şi o femeie din zilele noastre care a făcut tot felul de acte violente. Ea a învăţat să stăpânească spiritele, iar insula lui Shakespeare este un fel de lăcaş al spiritelor.

Spiritele morţilor, spune la sfârşit Prospero. Sau spiritul elementelor, cum este Ariel. Prospero îi ţine sub formă de prizonieri. Este ceva foarte ciudat şi nu înţeleg de ce nimeni nu a luat în serios ceea ce spune Shakespeare, faptul că ei sunt sclavi şi îi ţine în lanţuri.

Ariel ar putea oricând să plecepentru că este un spirit al aerului şi oricând poate zbura. Încă de la primele repetiţii ne-am întrebat cum de Prospero este atât de rău şi de brutal şi dintr-o dată se transformă cu totul şi începe să ierte. Am găsit o formulă de masculin şi femin, pentru că el poartă tot timpul în el pe soţia care a murit. În felul acesta se stabileşte o balanţă între ură şi dragoste pe care o regăsim în toate piesele lui Shakespeare.


Încercaţi să explicaţi personajele raportându-le la contemporaneitate. Simţiţi nevoia să le argumentaţi din actualitate?

Spectacolul nostru este de oricând. Este o structură care a rămas valabilă. Comentariul şi meditaţia asupra vieţii şi a morţii nu le găseşti în nicio altă piesă shakespeariană. Reuşeşte să vorbească publicului şi să-i arate lucruri care inevitabil ne aşteaptă pe toţi. Piesa aceasta este uriaşă pentru că ea este situată tot timpul în actualitate.

Spuneaţi că acest spectacol este dedicat Ginei Patrichi…

Când a fost premiată la Gala Uniter pentru întreaga activitate, Gina Patrichi a spus textul acesta. Mi s-a părut mai cutremurătoare decât în orice alt rol. Ea înţelegea perfect ce spunea. Puţini actori care au jucat acest rol au înţeles ce spune textul cu adevărat.


Aţi luat foarte mulţi actori tineri în acest spectacol.

Am distribuit mulţi dintre actorii nou angajaţi ai teatrului, dar şi câţiva care au participat la work-shopul dinaintea repetiţiilor. Mis-a părut o oportunitate să-i am în echipă, pentru că erau foarte dornici să participe la această experienţă. Este important şi pentru ei să joace alături de unii dintre actorii importanţi ai Teatrului Mic.

Mă bucur că l-am ales pe Mihai Dinvale pentru Prospero, iar el chiar face un personaj credibil, nu spune vorbe fictive şi filozofii, cum se întâmplă de cele mai multe ori cu acest rol. Şi Valeria Seciu a acceptat să joace un personaj despre care nu apare în piesă, dar despre care se vorbeşte foarte mult. Rodica Negrea joacă Ariel. Lucrul cu ea îmi aminteşte de “Ivona, principesa Burgundiei”, unde făcea un rol genial.

“Furtuna” de Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu, scenografia Dragoş Buhagiar, cu Mihai Dinvale, Valeria Seciu, Rodica Negrea, Ştefan Lupu, Filip Ristovski, Irina Rădulescu, Liliana Pană, Toma Cuzin, Alin Mihalache, Iolanda Covaci, Sandra Mavhima. Premiera spectacolului va avea loc în ianuarie 2009.

Sunteţi un regizor foarte dedicat unor autori. Aţi montat mult Pirandello, Strindberg… Shakespeare mai puţin. De ce “Furtuna”, acum?
Am mai făcut “Romeo şi Julieta” pe care îl consider unul dintre cele mai bune spectacole din viaţa mea. A şi fost premiat în Anglia. Acest spectacol a sudat o echipă de tineri extraordinari care, mai târziu, aproape toţi au devenit mari actori.

Am mai montat, la Iaşi, “Poveste de iarnă” şi în Israel, “Visul unei nopţi de vară”. Am lucrat mult “Hamlet” în work-shop-uri. Am experimentat diverse variante de Hamlet şi într-un studiu antropologic, “Orestiamania”, cu “Orestia”, “Pescăruşul”, “Hamlet” şi “Pelicanul”, unde funcţionau aceleaşi personaje în epoci diferite.

Mai mult l-aţi studiat pe Shakespeare decât să-l montaţi.

Da, dar în acelaşi timp, eu consider că “Romeo şi Julieta” este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Am mai făcut o dată, la facultatea de teatru, tot “Hamlet”, cu cinci studenţi, fiecare într-unul dintre cele cinci acte, toţi foarte diferiţi. A fost o experienţă reuşită şi interesantă. Acum, Teatrul Mic mi-a oferit şansa şi posibilitatea de a monta “Furtuna”.

Este un lucru extraordinar pentru că e un spectacol pe care îl montezi o singură dată în viaţă, dacă ai noroc. Înseamnă mult pentru un regizor. Mie mi-a dat prilejul să mă întorc în timp şi să-mi reconstitui toată viaţa teatrală. Încerc să înţeleg ceva din piesa aceasta şi din trecerea mea prin viaţă şi prin teatru. Este ca o oglindă a timpului în care îmi revăd nu numai viaţa, dar o separ pe etape şi încerc să înţeleg ce a reprezentat totul şi ce reprezintă segmentele.


Într-un fel, fiecare regizor repovesteşte publicului un text. “Furtuna” dvs. cum se prezintă?

“Furtuna” noastră are un story foarte precis care porneşte din textul lui Shakespeare. Am văzut diverse montări, pe unele chiar din sală, pe altele pe casete sau DVD-uri. Am stat mult de vorbă cu oameni care au studiat acest text, domnul David Esrig este unul dintre ei. Am încercat să evit orice atingere cu aceste spectacole, nu am vrut să mă apropii nici de Strehler, nici de Brook, nici de Ciulei.

Sunt spectacole foarte importante şi foarte diferite unele de celelalte, fiecare reprezentând un moment foarte important pentru aceşti regizori. “Furtuna” lui Shakespeare are nu numai o istorie, dar şi o geografie foarte precisă. Unii spun că se petrece în Insulele Bermude, dar studiind foarte serios piesa, detaliile şi cuvintele, eu cred că se petrece pe Mediterană, undeva între Neapole şi Tunis. Vaporul cu nuntaşi pleacă din Italia spre Tunis şi se opreşte într-o insulă. Acolo declanşează Prospero furtuna. În acest caz, geografia piesei mi se pare foarte importantă.