Gary Oldman, despre rolul din „Mank”: Sunt eu acolo, fără niciun artificiu

De: Ana Obretin / 04.02.2021, 14:40
Gary Oldman, despre rolul din

Gary Oldman, care a fost nominalizat, miercuri, la Globurile de Aur pentru rolul principal din „Mank”, spune că nu a avut nevoie de artificii pentru a interpreta partitura și că filmul poate inspira generațiile viitoare.

În 2018, Gary Oldman a primit primul său premiu Globul de Aur, dar și un Oscar, pentru portretizarea politicianului Winston Churchill, fost premier al Marii Britanii, în drama regizată de Joe Wright “Darkest Hour”. Trei ani mai târziu, Oldman este nominalizat la Globurile de Aur din nou, pentru interpretarea coscenaristului filmului “Cetățeanul Kane/ Citizen Kane” Herman J. Mankiewicz în “Mank”, de David Fincher.

Gary Oldman are o lungă istorie în ceea ce privește deghizările în diverse personaje, precum Churchill și Mason Verger din “Hannibal”, însă în noua producție nu avut nevoie de costumații și transformări suplimentare. 

“Vei găsi foarte mult din mine acolo, dezgolit”, a declarat Oldman pentru Deadline. „După cum mi-a spus David (Fincher, n.r.) ‘pur și simplu, nu vreau niciun voal, nimic intermediar între tine și public”. 

Deși o nominalizare la Globul de Aur pentru rolul unui scenarist alcoolic din epoca de aur a Hollywood-ului poate fi ceva “încântător”, Oldman a spus că cea mai mare laudă pentru interpretarea lui Mank a venit de la designerul de costume și prietenul Christopher Lawrence. Creatorul ținutelor din producțiile “Ray Donovan” și “Bubble Boy” i-a spus că, după vizionarea filmului, a fost încântat de modul în care acesta a portretizat scenaristul, fără artificii.

„El mi-a spus: ‘L-am văzut pe Mank, l-am iubit pe Mank. Sună ca tine, dar nu ești tu? Seamănă cu tine, dar nu seamănă cu tineț”, a spus Oldman, adăugând: „A fost un mare compliment”.

Colega de distribuție Amanda Seyfried și regizorul David Fincher au fost și ei nominalizați, filmul obținând în total șase selecții la Globurile de Aur de anul acesta. De altfel, ocupă primul loc în topul nominalizărilor la cea de-a 78-a ediție a prestigioasei ceremonii. 

Gary Oldman a mai spus că el crede că imersiunea într-una dintre cele mai interesante povești din industria de divertisment poate inspira o nouă generație de cineaști și actori. 

În vârstă de 62 de ani, britanicul Gary Oldman este considerat unul dintre cei mai versatili actori ai generației sale. Gary Oldman concurează cu Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins (“The Father”) și Tahar Ramin (“The Mauritanian”) la Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un film dramă.

Cea de-a 78-a ediție a galei Globurile de Aur va avea loc pe 28 februarie.

CITEȘTE ȘI: „Nomadland”, „Borat”, “The Queen’s Gambit”, „The Crown”, printre nominalizările la Globurile de Aur  

Foto: Profimedia Images