Gina Carano, concediată din “The Mandalorian”, după ce i-a comparat pe republicani cu evreii din timpul Holocastului

De: Loredana Toma / 11.02.2021, 13:34
Gina Carano, concediată din “The Mandalorian”, după ce i-a comparat pe republicani cu evreii din timpul Holocastului

Actrița Gina Carano a fost concediată din distribuția serialului “The Mandalorian”, după ce a publicat pe rețelele de social media un mesaj controversat: “A fi republican în ziua de astăzi este ca și cum ai fi fost evreu în perioada Holocaustului”.

Carano a fost concediat[ imediată și, potrivit The Hollywood Reporter, nu se întrevede vreo reîntoarcere în “The Mandalorian” sau în franciza “Star Wars”.

„Gina Carano nu mai este angajată a Lucasfilm și nu se întrevede niciun plan în acest sens, în viitor. Mesajul său de pe rețelele de social media, în care a denigrat oameni pe baza identității lor culturale și religioase, este un gest urât și inacceptabil”, au spus reprezentanții companieide producție.

Carano “concediată” și de agenția sa de impresiariat 

Totodată și impresarul său, de la United Talent Agency, a renunțat la ea, potrivit reprezentanților agenției.

Chiar dacă actrița a șters deja mesajul, capturile de ecran au rămas online și încă fac vâlvă, precum și hashtag-ul #FireGinaCarano, care a fost creat de internauți.

Carano a mai stârnit controverse în trecut din cauza comentariilor sale politice  sau privind pandemia. În noiembrie anul trecut, aceasta a publicat mesaje controversate despre purtarea măștii în perioada pandemiei, dar și despre presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale de anul trecut, idee promovată de fostul președinte american Donald Trump.

“Încă de acum două luni se tot căuta un motiv de concediere, iar astăzi Carano a întrecut orice limită”, a precizat o sursă de la Lucasfilm pentru The Hollywood Reporter.

CITEȘTE ȘI: De la “Black Panther” la “The Mandalorian”: filme de top care s-au transformat în show-uri TV

“The Mandalorian” este serialul cel mai piratat din lume

Foto: Profimedia Images