Greyhound

Ogarul Englez, adica Greyhoundul, este considerat adesea prototipul raselor de ogari. Forma sa aerodinamica, alura atletica, agilitatea, viteza și rezistența cu totul remarcabile fac din acesta un sportiv prin excelența.

Calitațile sale deosebite l-au facut util omului înca din antichitate. Este descendent al ogarului antic (vertragus) de tip asiatic. Termenul vertragus este transcrierea latina a denumirii ogarului galic, așa cum apare în textele latine redactate în timpul domniei împaratului roman Augustus.

O rasa magnifica, dar careia calitațile ei excepționale i-au adus un tragic destin: actualmente, în fiecare an se nasc circa 100.000 de pui, special pentru a participa la curse, iar tot anual, mii de Greyhounzi adulți sunt uciși, pentru ca nu mai dau randament la aceleași curse…

Cele mai vechi vestigii care atesta prezența ogarilor în Europa continentala sunt gravurile animaliere de pe pietrele de mormânt din secolul al IV-lea î.Hr., identificate pe valea Dunarii, descrise de S.

Bököny (în lucrarea Animalele domestice, Budapesta, 1974). Primele fosile de ogari din Europa dateaza strict din epoca romana. Probabil, cu ocazia expansiunii popoarelor celtice spre vestul și sudul continentului, vertragus a ajuns și în Insulele Britanice.

În Culise cu Mădălina Bellariu – Despre visuri, emoții și viața din spatele camerelor

Cravata Galbenă, în premieră în Statele Unite, la Festivalul de Film de la Santa Barbara

Pentru prezența acestui câine în întreg Imperiul Roman stau marturie superbe mozaicuri, decorațiuni în relief și medalii datând din ultimele trei secole înainte de Hristos.

Apoi, de-a lungul altor câteva sute de ani, pornind de la tipul originar asiatic, în Europa occidentala a fost selecționat Ogarul Englez, specializat pentru vânatoarea de iepuri, în spatii cu deschidere relativ redusa, contrar mediului asiatic originar.

Acolo unde terenul de vânatoare se gasește la marginea unei paduri, a unei zone stâncoase sau este limitat de o vale abrupta, este ușor de înțeles interesul vânatorului de a avea un ogar extrem de rapid, capabil sa prinda iepurele înainte ca acesta sa se refugieze în zone greu accesibile.

În timpul Evului Mediu, în Anglia, coursingul – urmarirea iepurelui de catre doi ogari – devine mai degraba un sport-spectacol decât un mod de a vâna și a fost principala metoda de selecție a Greyhoundului actual. Coursingul a cunoscut o explozie de popularitate în vremea lui Henric VIII al Angliei și tot în aceasta perioada se poate afirma ca s-a detașat tipul modern al Greyhoundului fața de tipul clasic de vertragus. Primul regulament pentru coursing a fost redactat de Ducele de Norfolk (1536-1572), la cererea reginei Elisabeta I (fiica lui Henric VIII).

În secolele urmatoare, gentlemenii englezi au început sa se grupeze în Cluburi, cel mai vechi fiind Swafflam Club, fondat în 1776. Cât despre faimoasa cursa Waterloo Cup, creata în 1836 și desfașurata prin tradiție la Altcar, se spune: „ceea ce este Epsonul pentru cursele de cai și Wimbledonul pentru tenis, același lucru înseamna Altcar pentru coursing”.

O alta etapa decisiva pentru formarea Greyhoundului modern a fost inventarea racingului. Este vorba despre urmarirea de catre mai mulți ogari, pe o pista ovala, a unei blani de iepure (iepure mecanic), care se deplaseaza pe o șina. Racingul a luat repede locul coursingului, deoarece se derula pe un teren fix și, în consecința, putea fi urmarit de mulți spectatori, din tribune. Acest nou sport, practicat pe chinodroame, a fost perfecționat în SUA și a devenit treptat o adevarata industrie. Astfel, Ogarul Englez a devenit, cu cronometrul drept martor, cel mai rapid animal domestic, putând alerga cu viteza de 70 km/h!

Deși cursele sunt deosebit de spectaculoase și gustate de public (cifra de afaceri implicata numara multe miliarde de dolari!) puțini chinofili știu un adevar tragic: un ogar este eficient la curse pâna pe la vârsta de 5 ani, ceea ce reprezinta mai puțin de jumatate din viața normala a unui Greyhound.

Așa se face ca în țarile unde acest sport este foarte apreciat, doar cei mai norocoși dintre Greyhounzii „pensionați” ajung în adaposturi, având șansa sa fie adoptați, iar restul sunt „adormiți”. Totuși, în ultimii ani, mai ales în SUA, activeaza zeci de organizații pentru salvarea ogarilor retrași din competiții. În plus, chinodromurile din SUA cheltuiesc anual circa 2 milioane de dolari pentru sprijinirea programelor de adopții, aproape toate având propriile lor agenții de adopții sau fiind afiliate la asemenea agenții.

Caracteristici
Greyhoundul a fost standardizat de catre englezi, fiind înregistrat de FCI cu numarul 158. Toate elementele sale morfologice, forma alungita a capului, poziția urechilor în „petala de trandafir”, lungimea și suplețea gâtului, angulațiile, forma adâncita a toracelui continuat de abdomenul supt, șalele puternice și arcuite, lungimea și inserția cozii – toate contribuie la armonia unui trup de atlet perfect.

În pofida parului scurt, Greyhoundul este surprinzator de rezistent la temperaturi extreme: doua dintre cele mai vechi și renumite canise sunt Jet din Norvegia (a celebrului arbitru Espen Engh) și Sorbes din sudul Italiei. Ceea ce nu înseamna, totuși, ca poate fi ținut permanent iarna afara, în ger, sau vara în plin soare…

Din totdeauna, Greyhoundul pare a fi fost „predispus” pentru a-i fi omului alaturi, specializarea lui drept câine de companie fiind veche de mai mult de un mileniu. El este un senior care nu cauta permanent libertatea, nu fuge pentru a vâna pe cont propriu. Foarte calm și discret, este un perfect câine de apartament, ca o imensa pisica silențioasa și discreta, dar mult mai iubitoare și sociabila, caci Greyhoundul detesta singuratatea.

Desigur, acest atlet perfect are nevoie de mișcare: inima lui este cu 50% mai mare decât a unui Ciobanesc German de aceeași greutate. Cu alte cuvinte, Ogarul Englez are o inima mare, și la propriu, și la figurat.

Totuși, daca aveți un Greyhound „de casa”, sa nu va închipuiți ca trebuie sa-l alergați multe ore pe zi: îi ajunge o lunga plimbare zilnica, plus posibilitatea ca saptamânal sa alerge liber, în spațiu deschis.