John Reilly, cunoscut din serialele „General Hospital” și „Beverly Hills 90210”, a murit

De: Loredana Toma / 11.01.2021, 13:48
John Reilly, cunoscut din serialele

Actorul american John Reilly, cunoscut mai ales pentru rolurile din serialele “General Hospital”, “Passions” și „Beverly Hills 90210”, a murit la vârsta de 84 de ani. Nu a fost anunțată o cauză a decesului, însă fiica acestuia, actrița Caitlin Reilly, a anunțat vestea pe rețeaua de socializare Instagram, printr-un mesaj emoționant. “Cea mai bună persoană din lume s-a dus. Imaginați-vă, cea mai bună persoană și aceea să fie chiar tatăl vostru. Sunt atât de recunoscătoare că mi-a fost tată, că mi-a fost dat să-l iubesc și că am ajuns la timp să-l țin de mână și să-mi iau la revedere”, a scris fiica sa.

Actorul a avut un rol și în cunoscutul serial “Dallas”

Actorul, născut în Chicago, și-a început cariera în anii 1960, cu roluri  în filmele producții ca “Death Valley Days”, “Apple’s Way” și “Gunsmoke”. În 1974 l-a înlocuit pe actorul John Colenback în rolul doctorului  Dan Stewart în serialul “As the World Turns”. Totodată, printre rolurile sale de început de carieră se numără și cele din producțiile “How the West Was Won”, “Quincy M.E.”, precum și partitura lui Roy Ralston din filmul “Dallas”. Telespectatorii români îl știu cu siguranță ca tatăl personajului Kelly Taylor (Jennie Garth) din serialul pentru adolescenți „Beverly Hills 90210”.

CITEȘTE ȘI: Regizorul britanic Michael Apted a murit la 79 de ani

Rolul lui Sean Donely din “General Hospital” l-a obținut în 1984 și l-a jucat până în 1995, iar, în 2013, s-a întors pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la debutul show-ului. În afara rolurilor de pe micile ecrane, actorul a jucat și în filmele “The Great Waldo Pepper” (1975), “Deal of the Century” (1983) și “Touch and Go” (1986).

Sursa: Variety

FOTO: Instagram/ Caitlin Reilly