Judi Dench, hotărâtă să nu renunțe la actorie, chiar dacă nu mai vede

De: Loredana Toma / 26.02.2021, 18:51
Judi Dench, hotărâtă să nu renunțe la actorie, chiar dacă nu mai vede

Actrița britanică Judi Dench, cunoscută pentru roluri precum cele din seria „James Bond” și „Shakespeare in love”, spune că, în pofida faptului că i se deteriorează grav vederea din ce în ce mai mult, nu va renunța la actorie și că, prin repetiție, va găsi un mod de a memora partiturile.

“Contez pe prietenii apropiați care-mi citesc rolurile cu voce tare până când le memorez”

Judi Dench a abordat acest subiect în cadrul unei conversații cu o organizație caritabilă londoneză, The Vision Foundation, care vine în ajutorul persoanelor care își pierd vederea. Actrița a menționat că își va continua cariera bazându-se pe prieteni și colegi, care îi vor citi rolurile cu voce tare și i le vor repeta până când ea le va memora.

“În viață găsești mereu o modalitate de a rezolva o situație sau de a trece peste lucruri care par foarte dificile. Eu a trebuit să găsesc o soluție nouă pentru a învăța replicile și diverse alte lucruri și acest lucru a fost posibil datorită  prietenilor apropiați care repetă cu mine în mod continuu și constant. Așadar, a trebuit să învăț prin repetiție și sper ca oamenii să nu observe prea mult dacă mai și greșesc”, a declarat ea, potrivit Indie Wire. 

Să faci haz de necaz

Pe de altă parte, interpretarea rolurilor în aceste condiții i-a adus actriței câteva momente amuzante pe platourile de filmare, după cum își amintește ea. Totodată, Dench amintește de un alt aspect pozitiv și  anume că o ajută să se apropie de oameni chiar înainte de a-i recunoaște.

“În timpul carantinei, am turnat un film și mă apropiam pur și simplu de oameni, în timpul repetițiilor, pentru a le reaminti să poarte mască, acest lucru fără să aibă vreo legătură cu ceea ce filmam eu. Este bine să te poți apropia de oameni cu ușurință, iar asta este una dintre părțile pozitive ale situației mele curente”, a mai spus ea.

“Nu vreau ca tulburările de vedere să afecteze filmele”

Cel mai important aspect este ca problemele de sănătate să nu ajungă să-i afecteze munca și producțiile la care lucrează, spune Dench. Actrița se menține ocupată cu producții de teatru precum “Cats”, “Artemis Fowl”, “Blithe Spirit”, “Red Joan”, “Off the Rails” și “Belfast” în care va apărea anul acesta.

Judy Dench, de 86 de ani, a fost diagnosticată în urmă cu câțiva ani cu degenerare maculară legată de vârstă, o boală nedureroasă, dar care provoacă în cele din urmă orbire. Una dintre cele mai apreciate actrițe britanice, Dench a câștigat de-a lungul carierei numeroase premii, printre care un Oscar, pentru „Shakespeare in Love” (1998), două Globuri de Aur și 11 BAFTA, pentru roluri precum cele din „Iris” (2001) și „Mrs. Brown” (1998).

CITEȘTE ȘI: Cele mai frumoase actriţe din seria „Bond, James Bond”

Foto: Profimedia Images