Kevin Costner – ”Românii ne-au primit şi ne-au sprijinit”

De: Mioara Tronaru / 08.01.2013, 09:00
Kevin Costner – ”Românii ne-au primit şi ne-au sprijinit”
Doi prieteni buni, Devil Anse Hatfield şi Randall McCoy, se întorc în localităţile natale după încheierea Războiul Civil. Tensiunile şi resentimentele dintre cei doi vor scăpa de sub control şi vor degenera într-o luptă. Cam asta e povestea, filmată în România, interpretată de Kevin Costner şi Bill Paxton, şi plină de premii. Despre cum s-a realizat, pe povesteşte Kevin Costner.

– Cunoşteai povestea mai demult sau a trebuit să aprofundezi?

Ştiam probabil mai multe decât omul de rând pentru că sunt pasionat de istorie. Ştiu ce s-a întâmplat în acele vremuri şi participanţii îmi sunt familiari. Dar, evident, când am început să aprofundez problema, am aflat mai multe. Mi-a plăcut scenariul foarte mult. Am început să mă interesez de problemele socio-economice ale perioadei, lucru care m-a ajutat să înţeleg de ce se întâmplau anumite lucruri.

– Cât de apropiate erau cele două familii înainte să înceapă conflictul?

Cu siguranţă se cunoşteau şi din cauza asta, drama a fost destul de mare. Copiii ăştia au crescut împreună, se cunoşteau bine, aşa că dacă te pui într-o asemenea situaţie, înţelegi drama, dilema. Toate lucrurile astea sunt lesne de înţeles. Aceşti doi bărbaţi se cunoşteau şi, dacă aveţi impresia că înţelegeţi Războiul Civil, atunci veţi înţelege faptul că oamenii plecau tot timpul. Însuşi Randolph a mers acasă de două, trei ori, în ceva ce ar putea fi considerat dezertare. Dar bărbaţii trebuiau să se asigure că cineva are grijă de fermele lor. Nimeni nu punea la îndoială curajul celorlalţi, mai ales că Randolph şi Devil au şi luptat.

– E povestea a doi patriarhi. Ca actor, de ce crezi că eşti mai potrivit pentru a-l interpreta pe Devil Hatfield, şi nu pe Randall McCoy?

Cred că, dacă ar fi fost după mine, aş fi preferat rolul lui Jim Vance. De multe ori, patriarhii sunt cei care trebuie să ancoreze povestea şi îmi place foarte mult personajul Devin. Dacă aş fi vrut un rol care să iasă mai mult în evidenţă, probabil aş fi ales unul dintre aceste roluri. Acum mă gândesc la o analogie sportivă. Poţi alege alt rol doar ca să demonstrezi că poţi juca sau, uneori, poţi înţelege că, din cauza înălţimii, ar trebui să joci în centru. Chiar dacă ai impresia că eşti apărător şi vrei să fii lăsat să joci, pentru că o să-ţi reuşească lovitura. Dar când te uiţi la echipa ta, îţi dai seama care este de fapt locul tău. Aşa că eu m-am pus în locul producătorului şi mi-am dat seama unde sunt mai valoros în povestea asta pentru ca totul să iasă bine. Şi cred că din cauza asta, Devil mi s-a potrivit cel mai bine.

– Poţi să ne dai câteva detalii despre procesul de producţie? Cât au durat filmările şi care a fost locaţia?

Banii au făcut legea şi povestea asta americană a fost filmată în România. Suntem foarte bucuroşi că românii ne-au primit şi ne-au sprijinit. Povestea trebuia să fie vedeta filmului nostru, pentru că nu am vrut mare tam-tam pentru nimic. Am mers acolo, am început filmările în septembrie şi le-am terminat în jur de 17, 18, poate 19 decembrie. A fost dificil. Nu am putut aduce toţi actorii pe care i-am fi folosit dacă am fi filmat totul în State. La un moment dat, am rămas fără oameni care să vorbească engleza, ceea ce a creat o problemă la producţie, la final, când trebuia să le dăm oamenilor o voce nouă Când scoţi ceva de unde trebuia să fie, te vei confrunta cu anumite probleme logistice. Una dintre dificultăţile noastre a fost găsirea actorilor.

– Poţi să ne spui mai multe despre filmările în România? Ai simţit că într-adevăr e ca în Kentucky sau Virginia de Vest? Cum erau oamenii de acolo şi cum a fost experienţa din România?

Seamănă cu zona muntoasă, altfel nu am fi mers acolo, nu aveam de ce să călătorim atât dacă nu ar fi existat nişte asemănări, e de la sine înţeles. Mi-a plăcut foarte mult cât de mult munceau oamenii. A trebuit să ducem 25 de cai undeva şi i-am întrebat dacă ne pot ajuta. Îi puteţi duce acolo la ora 12? Da. Ceea ce nu ne-au spus însă a fost că trebuiau să înceapă munca la 8 dimineaţa sau la 6 ca să ducă toţi cei 25 de cai acolo, pentru că aveau o singură rulotă cu care să-i transporte. Fac lucrurile în stilul vechi. Ne-au spus că da, îi pot duce acolo, dar le-a luat toată noaptea pentru a pune la punct totul. La un moment dat, încercam să duplicăm un copac. Nu ştiu de ce vă spun asta, dar încercam să duplicăm un copac unde discutau bărbaţii, am vrut să refilmăm scena. Aşa că am tot căutat un copac care să aibă forma care ne trebuia. Trebuia să semene, pentru că altfel, oamenii aveau să-şi dea seama. Ne-am tot chinuit şi, într-un final, departamentul de artă a spus „De ce să nu mergem acolo, tăiem copacul şi îl aducem aici?”. Aşa ceva nu se face în America. Nu i-am lăsat să facă asta, dar asta era mentalitatea, pe principiul „Ce trebuie să facem? Asta o să facem. O să tăiem copacul şi îl aducem aici”. Am avut ceva dificultăţi cu partea tehnică. Multe zile nu am avut o cameră de filmat fixă, nu am avut macarale mari, ne-au lipsit multe, aşa că ne-am bazat pe poveste. Sper că povestea va vorbi de la sine. Ştim că uneori am fost limitaţi de anumite lucruri, dar ce să facem, doar n-o să ne plângă nimeni de milă. Nimeni n-o să spună că am avut la îndemână una sau alta, dar eu cred că ne-am descurcat foarte bine cu puţinul avut.

Adaptare de Mioara Tronaru