Kevin Hart face echipă cu regizorul F. Gary Gray pentru producția Netflix „Lift”

De: Nicoleta Lepădatu / 23.09.2021, 09:29
Kevin Hart face echipă cu regizorul F. Gary Gray pentru producția Netflix „Lift”

Kevin Hart și regizorul F. Gary Gray sunt pregătiți să facă în premieră echipă pentru „Lift”, un film pentru care Netflix a cumpărat scenariul lui Dan Kunka în martie anul trecut. Producția va începe la sfârșitul anului. Filmul este produs de Simon Kinberg și Audrey Chon, pentru Genre Pictures, Matt Reeves și Adam Kassan pentru 6th & Idaho și Hart și Brian Smiley pentru HartBeat Productions.

Kevin Hart va juca rolul unui hoț celebru, care este convins de fosta sa iubită și de FBI să comită un jaf imposibil împreună cu echipa sa, pe un zbor între la Londra și Zurich.

„Lift” este inclus  în parteneriatul creativ al dintre casa de producție a lui Kevin Hart, HartBeat Productions, și Netflix. În prezent se mai află în producție în cadrul acestuia comedia „Me Time” cu Mark Wahlberg și Regina Hall în rolurile principale.

F. Gary Gray, care a lucrat la „Straight Outta Compton”, „The Fate of the Furious” și „Men in Black: International” urmează să regizeze filmul de acțiune „Muscle”, cu Vin Diesel. Filmul este în grafic cu producția, dar Diesel și Grey vor începe să lucreze la el după ce se termină „Lift” și Diesel încheie filmările pentru „Fast and Furious 10”.

Kevin Hart și-a început cariera câștigând câteva competiții de amatori de comedie în cluburi din New England, culminând cu primul său rol în 2000 când l-a jucat pe Judd Apatow în serialul TV Undeclared. Serialul a durat doar un sezon, dar curând a primit alte roluri în filme precum Paper Soldiers (2002), Scary Movie 3 (2003), Soul Plane (2004) sau Little Fockers (2010).

CITEȘTE ȘI: Kevin Hart și Netflix au încheiat un parteneriat pe termen lung, pentru o sumă de opt cifre

Foto: Profimedia Images

Tags: