Legea insolvenței persoanelor fizice are lacune care îi vor îngreuna aplicarea

Apropo.ro / 21.05.2015, 12:00
Legea insolvenței persoanelor fizice are lacune care îi vor îngreuna aplicarea
Legea insolvenței persoanelor fizice va aduce beneficii importante acestora, oferind protecție datornicilor de bună credință în fața creditorilor, dar are lacune care îi vor îngreuna aplicarea, potrivit CITR, companie specializată în activitatea de practician în insolvență.

„Una dintre ele (lacune, n.r.) este constituirea unor Comisii de Insolvență, cu o componență complexă, dar fără nici un reprezentant al creditorilor. De asemenea, Comisia de insolvență este învestită cu atribuții decizionale, de control și de supraveghere a actelor persoanei în insolvență ori ale administratorului procedurii, ceea ce va putea naște adevărate dificultăți în practică. O altă problemă pe care o ridică legea în forma sa actuală este încălcarea dreptului de liber acces la instanță. În unele cazuri, Comisia de insolvență acționează ca o instanță în sine, fără a da persoanei în insolvență posibilitatea de a contesta măsura la judecătorie”, arată compania, într-un comunicat.

Administratorul judiciar este desemnat aleatoriu de comisia de insolvență, din rândul practicienilor în insolvență, executorilor judecătorești, avocaților sau notarilor publici, înscriși în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice. Înscrierea în această listă specială se va face doar după promovarea unui examen organizat de fiecare corp profesional, însă sunt incluși automat practicienii în insolvență și executorii judecătorești cu o vechime de peste cinci ani.

„Aceast aspect va crea un tratament discreționar între avocații și notarii care trebuie să-și exprime disponibilitatea pentru a fi incluși pe lista specială a administratorilor judiciari, și practicienii în insolvență ori executorii judecătorești cu vechime mai mare de 5 ani, care vor fi incluși automat. De asemenea, legea impune lichidatorilor o serie de atribuții, fără ca acestea să fie detaliate în vreun fel. De exemplu, lichidatorul poate cere denunțarea unor contracte încheiate de către datornic”, notează CITR.

Citeste mai mult aici!