Lora revine în emisiunea „Vorbește lumea”. Adela Popescu, însărcinată a treia oară

Apropo.ro / 08.01.2021, 14:07
Lora revine în emisiunea

Lora revine de luni în emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV, în calitate de coprezentatoare, după ce Adela Popescu a anunțat, vineri, că este însărcinată a treia oară.

Într-o perioadă marcată de incertitudine și de un virus care dă bătăi de cap, Adela Popescu a decis să stea acasă până la naștere. Lora este cea care a preluat ștafeta de la Adela și va prezenta emisiunea alături de Cove. Aceasta a mai prezentat show-ul în 2018, când Adela Popescu era însărcinată cu cel de-al doilea copil.

”Am primit invitația cu bucurie și entuziasm! Refacem gașca și abia aștept să vă invadez diminețile, din nou, cu energie bună, să râd la glumele lui Cove, chiar și la alea vechi, să-mi beau cafeaua în această familie frumoasă de la care am învățat atât de multe și căreia acum am mai mult timp să-i dedic. Vorbește Lumea că ne așteaptă o frumoasă călătorie în acest nou sezon. Mi-a fost dor!”, spune Lora, potrivit unui comunicat remis Apropo.

Emisiunea este difuzată de luni până vineri, de la ora 10.30.

CITEȘTE ȘI: Actrița Emma Stone este însărcinată cu primul copil

FOTO: Pro TV