Madonna a anunţat lansarea a două albume de compilaţii cu cele mai mari succese ale sale

De: Nicoleta Lepădatu / 06.05.2022, 06:33
Madonna a anunţat lansarea a două albume de compilaţii cu cele mai mari succese ale sale

Madonna sărbătorește zeci de ani de hituri de dans pe noul album retrospectiv, „Finally Enough Love”. Remixul celebrează istoria divei în topul Billboard’s Dance Club Songs, unde ea are un record de 50 de urcări pe locul 1, cele mai multe din orice top Billboard.

Cele 50 dintre piesele sale favorite de pe albumul intitulat „Finally Enough Love: 50 Number Ones” includ şi unele versiuni care nu au mai fost lansate până acum.

În paralel, Madonna va ave și un album în format redus cu o selecţie de 16 din hiturile sale, intitulat „Finally Enough Love”.

Această versiune cu 16 dintre cele mai cântate piese ale sale va putea fi ascultată pe streaming din 24 iunie, în timp ce formatul CD şi LP vor ieşi pe piaţă la 19 august.

La această dată va fi lansată atât în format digital cât şi fizic – trei CD şi şase viniluri în ediţie limitată – colecţia celor 50 de remixuri, deşi din 5 mai este deja disponibil un remix al piesei „Into the Groove”.

„50 Number Ones” are nu mai puțin de 220 de minute şi include remixurile pieselor unora dintre cei mai de succes producători muzicali ai ultimelor decenii, printre care Shep Pettibone, William Orbit, Honey Dijon şi Avicii.

Colecţia începe cu „Holiday” (1983) şi se încheie cu „I Don’t Search I Find” (2019).

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Un documentar despre cel mai recent turneu susținut de Madonna va avea premiera în octombrie

Tags: