Maurice Munteanu, juratul „Bravo, ai stil! Celebrities”, despre artificiile vestimentare care pot fi obținute cu ajutorul eșarfei

De: Ana Obretin / 30.09.2021, 16:12
Maurice Munteanu, juratul

Maurice Munteanu, juratul emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities”, de la Kanal D, vorbește despre artificiile vestimentare care pot fi obținute cu ajutorul eșarfei

Moda revine, chiar și în cazul accesoriilor, iar o eșarfă poarte fi un artificiu vestimentar care poate scoate total din anonimat un styling, este de părere Maurice Munteanu. Fie că este vorba despre eșarfe mici, mari, bandane, diferite texturi și cromatici, în opinia lui Maurice Munteanu, acestea pot fi integrate foarte ușor într-o ținută vestimentară, însă trebuie avute în vedere anumite reguli, potrivit unui comunicat remis Apropo de Kanal D.

„Despre eșarfe putem vorbi ore întregi, însă voi face o mini sinteză de sezon și am să spun că bandanele de inspirație nouăzecistă sunt foarte cool acum, din nou. Ele pot fi combinate cel mai bine cu piese din denim sau cu cămăși clasice. Arată foarte cool chiar și peste un t-shirt, condiția este ca tricoul să nu fie unul mulat sau foarte strâmt pe corp. Mi-au plăcut întotdeauna și o să îmi placă eșarfele din mătase cu imprimeuri florale sau foarte grafice, purtate la baza gâtului; aici, condiția ar fi să nu strângem foarte tare eșarfa, ca să nu obținem un efect ”, spune Maurice Munteanu.

Juratul de la „Bravo, ai stil! Celebrities” punctează faptul că trebuie acordată o atenție sporită atât în cazul proporțiilor, cât și cromaticii, pentru a urmări obiectivul dorit și a nu duce outfitul în zona de kitsch.

„Chiar și pentru un look animal print este nevoie totuși de cunoscutinte stilistice solide astfel încât să se obțină efectul dorit. Nu mi-au plăcut niciodată eșarfele purtate pe cap, dar aici nu mă refer la genul acelora Jackie Kennedy, anii ’50 – ’60, ci mă refer la eșarfele pe cap, așa cum vedem foarte des la mare; asta nu recomand. Sigur că există foarte multe variațiuni, eșarfa poate fi purtată la jeans, în talie, atârnată pur și simplu de o geantă”, spune Maurice Munteanu.

Acesta mai declară că preferă să rămână într-o zona clasică, respectiv purtarea eșarfei la gât, care oferă o doză de nonșalanță unei ținute. „Adolescenții pot purta, așa cum se purta în perioada anilor ’90, în liceu, bandanele înfășurate în jurul mâinii, dar asta este o chestiune care condiționează și care are o chestiune foarte strânsă cu vârsta”, adaugă Maurice.

CITEȘTE ȘI: Prezentatoare îndrăgită, dată afară de la Kanal D. Cine i-a luat locul?

Foto: Kanal D