METALHEAD MEETING 2014 își deschide porțile sâmbătă, 7 iunie

De: Carmen Ulian / 06.06.2014, 17:30
METALHEAD MEETING 2014 își deschide porțile sâmbătă, 7 iunie
Prima ediție din 2014 a METALHEAD Meeting își deschide porțile sâmbătă, 7 iunie, la Arenele Romane din București, începând cu ora 17.00.

Concertele urmează să înceapă la ora 17.30, cu șapte dintre cele mai bune trupe de metal de peste hotare, dar și din România. Festivalul se încheie în jurul orei 1.00, când fanii sunt invitați în B52 (Strada 11 iunie, numărul 50), unde are loc After Party-ul oficial METALHEAD Meeting 2014. De muzica se va ocupa DJ Buvnitz, iar intrarea este liberă!

De asemenea, sâmbătă, METALHEAD va anunța secret headliner-ul ediției din toamnă, care va avea loc în dată de 27 septembrie. Până în acest moment, trupele confirmate sunt Finntroll, Hatesphere și Profane Omen.

Line-up-ul festivalului este după cum urmează:

Endsight

Diamonds Are Forever

Sincarnate

Last Hope

Arkona

Moonspell

SEPULTURA

metalhead 2014

Mai jos vă reamintim regulile de acces, care trebuie respectate la festival.

Organizatorii roagă pubicul să nu vină la festival cu următoarele obiecte, acestea fiind interzise:

– sticle, conserve,

– mâncare sau băuturi de orice fel,

– artificii, arme, obiecte periculoase,

– umbrele,

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil),

– aparate de înregistrare audio-video.

– căști de motocicletă

Organizatorii nu vor stoca și păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata festivalului.

În cadrul festivalului se vor comercializa diverse sortimente de băuturi și mâncare, vânzarea acestora făcându-se pe bază de jetoane. Un jeton va avea prețul de 6 lei.

De asemenea, trupele vor veni cu o ofertă bogată de merchandise, iar organizatorii au pregătit un tricou special dedicat festivalului, care va costa 40 de lei. Cei care și-au rezervat deja tricourile le pot ridica de la standul Niche Records.

Accesul în spațiul festivalului va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata festivalului. Părăsirea perimetrului festivalului, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă.

Este strict interzisă vânzarea sau cumpărarea invitațiilor și vânzarea sau cumpărarea biletelor la suprapreț. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice intrarea la festival a persoanelor care vor fi depistate că desfășoară astfel de activități și de a confisca invitațiile, respectiv biletele, aflate în posesia acestora. Se recomandă achiziționarea biletelor doar din punctele de vânzare autorizate.

Accesul în Golden Circle se va face pe baza unei brățări primite la intrare. Menționăm că spectatorii din Golden Circle vor avea acces și în zona de Acces General a festivalului.

Accesul copiilor sub 12 ani este gratuit și este permis doar dacă aceștia sunt însoțiți de unul dintre părinți, posesor al unui bilet valid.

Persoanele cu handicap sever sunt rugate să solicite informații la intrare, pentru a fi conduși în spațiul special amenajat.

În ziua festivalului, biletele se vor putea cumpăra și de la intrare, la categoria Acces General, categoria Golden Circle fiind ȘOLD OUȚ. Acestea costă 100 de lei, prețul rămânând nemodificat și în ziua concertului.

De asemenea, la intrare, se vor putea cumpăra și bilete MEET&GREET, la prețul de 250 de lei, care presupun acces în categoria Golden Circle și o întâlnire cu trupele headliner.

Biletele pot fi găsite online pe www.iabilet.ro, www.Myticket.ro, www.Bilete.ro și www.Eventim.ro și în toate punctele fizice clasice de vânzare din toată țara (magazinele Diverta din toată țara, Magazinul Muzică, Sala Palatului, Magazinele Orange, Vodafone și Germanos, librăriile Humanitas și  Carturesti, magazinele InMedio, oficiile Postei Romane). Biletele se pot cumpăra în format fizic și în rețeaua de magazine UMAN toată țara, magazinele Senia, Perfect Tour și club Rockstadt din Brașov.

METALHEAD MEETING 2014, aflat deja la ediția a doua după succesul de anul trecut alături de Hypocrisy și Lake Of Tears tot de la Arenele Romane, este organizat de METALHEAD.ro, site-ul rock numărul unu din România, cu sprijinul Gala și Bestmusic Live Concerts și susținut de Ciuc Premium și Monster Energy!