Mihai Tatulici – ”Sînt unul dintre cei mai fericiţi ziarişti din cîţi există”

– Ce aduceţi nou la ”10 pentru Romănia”?
Spre deosebire de ediţiile anterioare, avem un juriu format din Adriana Săftoiu, Cristian Tudor Popescu, sociologul Mircea Kivu, regizorul Ducu Darie şi psihologul Aurora Liiceanu. Aceştia ne vor explica ce fac personalităţile alese la fiecare categorie, ce înseamnă implicarea lor în societate, cum ştiu să joace în spaţiul public. Eu am avut o dispută cu Cristian Tudor Popescu. El spune: ”Popoarele nu pot greşi”. L-am contrazis vehement. Popoarele pot greşi şi avem un exemplu chiar în prezent. Gigi Becali e creditat în sondaje cu multe procente, dar nu e tocmai valoarea la care să ne raportăm toţi, ca popor.

– Tot timpul aţi fost atît de tranşant?
Sînt incomod şi pentru cei care mă conduc şi pentru cei care sînt în subordinea mea. Şi am renunţat la toate funcţiile de conducere. Nu pot gîndi ca managerii tineri din televiziune care n-au fost niciodată într-o emisiune în direct. Cînd faci emisiuni, vezi cu totul şi cu totul altfel lucrurile. Adică cum stau ele în realitate şi nu cum se văd de pe margine. Încăpăţînat ca mama

– Dacă aţi fost atît de incomod, cum v-aţi descurcat în comunism?
Atunci erau puţine lucruri necomandate. Iar eu n-am avut stofă de disident. De altfel, nu pot să spun că cenzura m-a afectat atît de grav. Întotdeauna am făcut ce am vrut, chiar şi în comunism. Din punctul acesta de vedere, semăn cu mama. Astă-vară o luam de pe stradă, din temperaturile acelea extreme. Mă suna o vecină de-a ei să-mi spună că e afară. Şi îi repetam: ”Te rog să nu mai ieşi din casă la 40 de grade”. Şi ea îmi răspundea: ”Văd eu ce-o să fac”. Revenind, nu am întîmplări din perioada comunismului care să merite o poveste. Doar că prin ’82 eu făceam videoclipuri muzicale…

– Cînd aţi debutatîn presă?
În 1966, am scris primul articol într-un ziar studenţesc. Deci, sînt 41 de ani! De atunci, am făcut şi presă scrisă şi radio şi TV. Am avut şansa să fac tot ceea ce vreau. Acum gîndesc capitalist nu pentru că trăim în capitalism. Aşa gîn­deam şi pe vremea lui Ceau­şescu. De fapt, aşa m-am născut. M-am bucurat de libertate tot timpul.

– Înseamnă că sînteţi fericit…
Sînt unul dintre cei mai fericiţi ziarişti din cîţi există. Dar am învăţat şi am lansat o mie de oameni. Cele mai cunoscute exemple sînt Teo, Mircea Badea, Mihaela Rădulescu. Din păcate, în ultimii 17 ani, televiziunile s-au dezvoltat pe orizontală. Adică au forţă de muncă. Însă pe verticală nu au crescut. Aşa că eu nu aleg dintre cei cu care vreau să lucrez. Lucrez cu ce există.

– De ce nu vă faceţi şi profesor, ca să ajutaţi creşterea pe verticală?
Am fost. La vreo două facultăţi. Cînd am predat la SNSPA producţie de televiziune, dintre toţi studenţii din anul trei doar şase puteau să promoveze. Mi-am dat seama că vorbesc la pereţi şi am renunţat. Deci, muncim cu cine avem. Asta e situaţia în acest moment.

– Dvs. aţi fost prezent mereu pe ecran. De ce credeţi că vă “înghite” publicul?
Eu m-am cam certat cu toată lumea. Acum, la ”10 pentru Romănia”, vrem să cerem o sală de la Parlament. Le-am spus colegilor mei că, la cîte dispute am avut cu cei de acolo, s-ar putea să nu ne dea sala. Sau, dimpotrivă, să ne-o dea extrem de repede. Revenind la întrebare, eu sînt curios şi prezent şi în formă fizică. Viu. Unul dintre cele mai importante lucruri în jurnalism e să ai rezistenţă fizică. Să poţi să transmiţi şi atunci cînd te plouă, cînd eşti în condiţii dure, cînd mănînci doar nişte covrigi într-o zi întreagă. Asta le cer şi colegilor mei. Şi le mai cer ca, dacă primesc un telefon la 12 noaptea, să fie vii. Dacă nu sînt, e o problemă. Eu sînt prezent la orice oră. Şi îmi plac proiectele măreţe. Din acest motiv, am făcut ”10 pentru Romănia”, din acest motiv am realizat emisiunea socială, deşi se face greu rating cu subiecte sociale. Din acest motiv, mi-am pus emi­siu­nea duminică, cînd oamenii nu au chef de nimic în afară de un grătar şi, cu toate acestea, fac rating.

– Cînd sînteţi alături de colegii dvs., ţipaţi?
Acum, mai puţin. Dar îmi place să vorbesc pe tonuri înalte. Şi la orice oră. De altfel, sînt şi foarte limbut.

– Aşa faceţi şi acasă?
Soţia mea îmi oferă cel mai de preţ lucru: libertatea totală. Şi ăsta e cel mai mare ajutor pe care poţi să-l primeşti în viaţă.

– Aţi primit această libertate şi în copilărie?
Da. Şi de la mama mea am mai moştenit şi creativitatea. Cînd aveam vreo nouă ani, mama a fost bolnavă şi a stat în pat vreo doi ani. Eu găteam pentru toată familia, adică pentru mama, tata şi sora mea. În timp ce stăteam la bucătărie, o întrebam pe mama cum să tai pătrunjelul şi altele dintr-astea. Mama îmi răspundea şi mai făcea şi nişte versuri pe loc, cînta despre ce se întîmpla prin casă. Îmi pare rău că nu o am înregistrată. Şi eu pot să inventez ceva pe loc, la orice oră.

Specialist în bucătărie fusion

– Inclusiv la bucătărie?
Da, ştiu să gătesc perfect italieneşte. Am învăţat alături de italieni, mai ales că vorbesc bine limba. Am obiceiul ca, în vacanţe, să mă duc la localnici şi să intru în casele lor. Să vorbim. Apoi mai ştiu bucătărie fusion. Şi pot să inventez orice în funcţie de dispoziţie şi de ce e prin frigider.

– De ce nu vedem şi noi aceste lucruri într-o emisiune?
Pentru că gătesc doar în timpul meu liber, în vacanţe. Adică vreo 10 zile pe an.

– Şi ce altceva mai faceţi în vacanţă?
Fac sport toată ziua. Merg cu picioarele prin apă, la mare, apoi fac fitness, tenis, orice fel de sport. Îmi iau şi multe cărţi şi aşa mă pun din nou pe picioare.

– Apăreţi la televizor de foarte mulţi ani. Şi se spune că în televiziune se cîştigă bine… Adică dacă sînt bogat?
Dar, am bani să mă duc şi într-o vacanţă, să îmi cumpăr diverse, am bani şi să-i duc soţiei o floare. Am o viaţă decentă. Dar, dacă aş avea bani cu adevărat, i-aş băga în lucruri cu adevărat importante.

– De exemplu?
De exemplu, fundaţia mea a reuşit să reconstruiască spitalul Panduri. A fost o investiţie totală de vreo 60 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane i-am adus noi.

– Cum aţi reuşit?
La începutul anilor ’90, am făcut nişte documentare difuzate şi de nemţi. Atunci, am început să facem lobby ca să strîngem bani şi să facem ceva pentru oamenii care au nevoie. Din donaţii, am strîns acestă sumă. Şi sper să mai facem lucruri bune.