Moment viral cu Johnny Depp, care a desenat ceva în timpul procesului cu Amber Heard (VIDEO)

De: Alex Manole / 28.04.2022, 10:11

Johhny Depp este un om cu multe talente. Actorul-muzician pare să fie talentat și la desen. Starul din seria „Pirații din Caraibe” a desenat ceva pe o bucată de hârtie în timpul procesului pentru defăimare pe care i l-a intentat fostei soții, Amber Heard.

Depp i-a arătat imaginea avocatului său, Benjamin G. Chew, iar acesta s-a arătat impresionat de desen.

Actorul este reprezentat în acest caz de o echipă de la firma internațională de avocatură Brown Rudnick. Depp, în vârstă de 58 de ani, a dat-o în judecată pe fosta lui soție după ce aceasta a scris, în 2018, un articol în Washington Post în care l-a acuzat pe starul nominalizat de trei ori la Oscar de violență domestică.

Johnny Depp
Johnny Depp se „războiește” în instanță cu fosta soție, Amber Heard.

Depp susține că el este cel care a fost abuzat în relația cu Amber Heard (36 de ani) și cere daune morale în valoare de 50 de milioane de dolari.

La rândul ei, actrița din „Aquaman” l-a acuzat recent pe fostul soț de agresiune sexuală.

Clipul cu momentul în care Depp îi arată avocatului desenul, publicat și pe YouTube: