Nae Caranfil

De: Mioara Tronaru / 03.03.2008, 00:00
Nae Caranfil
Cel mai scump şi mai ambiţios proiect cinematografic al Romăniei post-decembriste, ”Restul e tăcere” aduce pe marile ecrane povestea realizării primului lung-metraj romănesc, ”Independenţa Romăniei”. Produs de Domino Film şi distribuit de MediaPro Distribution, filmul s-a bucurat de aprecierea criticii internaţionale, fiind catalogat drept “un film inteligent, creat pe gustul publicului, cu o dragoste rară pentru personajele şi epoca din care fac parte” (Variety). Despre această peliculă şi despre aventurile producerii ei am vorbit cu regizorul acesteia, Nae Caranfil.

– Cum a fost prima întîl­nire cu filmul ”Independenţa Romăniei”?
Didactică. Eram în facultate, iar profesorul de istoria filmului ne-a proiectat nişte fragmente din el. Ţin minte că ne-am plictisit cu toţii pe rupte.

– Ce v-a impresionat cel mai mult la peliculă?
Astăzi îmi dau seama (pentru că între timp am făcut filme) ce efort de producţie şi organizare a presupus această epopee. Şi, de asemenea, ce ambiţie neegalată la acea perioadă au avut realizatorii.

– În ce măsură demersul tatălui dvs., Tudor Caranfil, v-a ajutat?
O bună parte din documentare mi-am făcut-o prin cărţile lui. Tot acolo am făcut cunoştinţă cu protagoniştii viitorului “Restul e tăcere”. Cred că relatările despre dificultăţile filmării scenelor de război mi-au declanşat ideea scrierii unui scenariu pe această temă.

– Există vreo asemănare între regizorul din film (Grig) şi regizorul din realitate (Nae Caranfil)?
Da. Şi unul şi altul au trăit, în momente şi circumstanţe total diferite, frustrarea lui “Lasă că mă fac eu mare!”. Ca orice adolescent, de altfel.

– Din momentul scrierii scenariului şi pînă în cel al premierei, filmul a avut o odisee aproape fabuloasă. V-aţi gîndit vreodată să-l abandonaţi?
Păi, l-am tot abandonat, în 20 de ani… După fiecare încercare eşuată de a găsi o formulă de finanţare, îl abandonam “definitiv”. Apoi, treceau cîţiva ani, scenariul mai lua un premiu şi iar mi se aprindeau călcîiele după el.

– În final, aţi fost mulţumit de rezultat?
Da, cu două bemoluri pe care nu am să le dezvălui, poate vor trece neobservate.

– Ce a fost cel mai greu de realizat la ”Restul e tăcere”?
Uşor n-a fost nimic. Cred că bătălia crucială s-a dat pentru muzică, mi-am dorit o muzică simfonică, “grand spectacle”, ce părea imposibil de obţinut (creaţie plus înregistrare) pentru un film romănesc. Am obţinut-o.

– La ce să se aştepte spectatorul romăn de cinema?
La un film fără blocuri. La o reconstituire a unui paradis pierdut – viaţa în Bucureştiul începutului de secol XX. La o comedie. La o dramă. La o poveste care să-l împace (provizoriu) cu Romănia.