Netflix a lansat primul trailer pentru filmul „Persuasion”, cu Dakota Johnson în rol principal (Video)

De: Nicoleta Lepădatu / 15.06.2022, 15:19
Netflix a lansat primul trailer pentru filmul „Persuasion”, cu Dakota Johnson în rol principal (Video)

Netflix a lansat primul trailer pentru „Persuasion”, viitorul film cu Dakota Johnson în rol principal, bazat pe romanul clasic din 1817 scris de Jane Austen, conform publicației Variety.

Publicat după moartea lui Austen, „Persuasion” a fost ultimul roman terminat al scriitoarei şi este considerat unul dintre cele mai mature şi sofisticate scrieri ale sale. Povestea o are în centru pe Anne Elliot (Dakota Johnson), o femeie de 27 de ani care se străduieşte să-şi continue viaţa după ce a rupt logodna cu Frederick Wentworth (Cosmo Jarvis), la îndemnul unei prietene de familie, Lady Russell (Nikki Amuka-Bird).

Cei doi se reîntâlnesc după şapte ani, când familia lui Anne îşi oferă locuinţa spre închiriere surorii lui şi soţului acesteia. Anne ajunge rapid prinsă într-un triunghi amoros cu fostul logodnic şi vărul ei, William Elliot (Henry Golding), care va moşteni averea tatălui ei, Walter (Richard E. Grant). Presată de prieteni şi de familie să fie cu William, Anne trebui să se gândească la ce îşi doreşte cu adevărat în ciuda presiunilor sociale.

„Persuasion” este regizat de Carrie Cracknell, după un scenariu semnat de Ron Bass şi Alice Winslow.

Filmul va avea premierea pe Netflix în 15 iulie.

Foto: Pofimedia Images

CITEȘTE ȘI: Dakota Johnson o va interpreta pe Madame Web, un personaj din universul benzilor desenate Marvel