O cascadorie neobișnuit de periculoasă cu crocodili, dintr-un film Bond a fost, de fapt, reală

De: Nicoleta Lepădatu / 06.07.2021, 12:37
O cascadorie neobișnuit de periculoasă cu crocodili, dintr-un film Bond a fost, de fapt, reală

Cascadoria cu Bond care reușește să scape dintr-o baltă cu crocodili, din filmul „Live and Let Die” este una cât se poate de reală. Roger Moore chiar a alergat peste reptile. Ok, nu chiar el, dar ați înțeles ideea.

Franciza Bond este celebră și pentru faptul că nu duce lipsă de situații cel puțin periculoase în care sunt puși actorii care îl întruchipează pe celebrul spion: Sean Connery coborând nebunește pe pârtia de schi, în „On Her Majesty’s Secret Service”, saltul din avion de la începutul filmului „The Day Daylights”, celebra secvență de bungee jumping de pe baraj al lui Pierce Brosnan, din „Goldeneye” și urmărirea parkour a lui Daniel Craig, în „Casino Royale” sunt doar câteva dintre ele.

Roger Moore a fost unul dintre actorii care a fost pus în cele mai inedite și periculoase situații în timp ce îl juca pe James Bond. Una dintre ele a fost să alerge peste un pod improvizat din crocodili, într-o mlaștină din Jamaica. Bunul simț ți-ar putea dicta să crezi că scena este una trucată, fiind mult prea periculoasă. Doar că aceasta este cât se poate de reală.

Imagini din culise ale cascadoriei au reapărut online datorită actorului Michael Warburton, care a scris: „Momentul din LIVE AND LET DIE (1973) în care Bond pășea pe un rând de crocodili era real. Proprietarul fermei de crocodili Ross Katanga (al cărui tată a fost mâncat de un crocodil) este cel care a făcut cascadoria. A reușit la a cincea încercare. Absolut nebunesc.”

 

Scenaristul Tom Mankiewicz și regizorul Guy Hamilton au început să conceapă cascadoria după ce membrii echipajului au dat peste un semn „Trespassers Will Be Eaten” în parcul Katanga, care găzduia cândva 1.217 crocodili și trei aligatori, conform publicației Bold Entrance.

Ross Katanga a fost crescut în mijlocul crocodililor și chiar l-a văzut pe tatăl său mâncat de unul. În copilărie, obișnuia să-și pună capul în gura aligatorului. Și într-o zi [aligatorul și-a închis fălcile] și a stat acolo timp de douăzeci de minute înainte ca acesta să se relaxeze și să-l lase să iasă ”, a spus regizorul Guy Hamilton. Cu toate acestea, cascadoria în sine a fost cea sugerată chiar de Katanga.

Foto: outnow. ch

CITEȘTE ȘI: Franciza “James Bond” va continua să aibă lansare cinematografică internațională