Premiile Oscar: Unii dintre cei mai buni actori, aflați în viață, care nu au primit râvnitul trofeu

De: Adrian Popa / 20.01.2022, 11:52

Premiile Oscar sunt cele mai dorite trofee pentru majoritatea persoanelor care activează în industria filmului. Multor actori de geniu le-a fost confirmat talentul cu mai multe astfel de trofee. Exemple sunt Meryl Streep, Daniel Day-Lewis, Frances McDormand sau Jack Nicholson.

Sunt, însă, multe staruri pe care acest premiu le evită, deși au interpretat nenumărate roluri de excepție. La întrebarea „Care este cel mai bun actor care nu a primit niciodată Oscar?”, pusă în comunitatea r/movies de pe Reddit, au răspuns sute de utilizatori. Condiția celui care a întrebat a fost să fie propuși actori contemporani.

Vă prezentăm cele mai populare nume apărute în secțiunea de răspunsuri:

Toni Collette (49 de ani)

În ciuda unor performanțe excelente, actrița a primit o singură nominalizare la Oscar, pentru rolul din „The Sixth Sense”.
Naționalitate: australiană
Filme notabile: „Muriel’s Wedding”, „The Sixth Sense”, „Little Miss Sunshine”

Ralph Fiennes (59 de ani)

Multă lume crede că trebuia să primească clar Oscarul pentru rolul din „The English Pacient”.
Naționalitate: britanică
Filme notabile: „The English Pacient”, „Schindler’s List”, „The Grand Budapest Hotel”

Edward Norton (52 de ani)

Deși a fost niminalizat de trei ori la Oscar, actorul nu are în vitrină râvnita statuetă.
Naționalitate: americană
Filme notabile: „Fight Club”, „Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)”, „American History X”

Glenn Close (74 de ani)

Multă lume crede că această actriță extraordinară are câteva Oscaruri, dar adevărul este că nu are nici măcar un astfel de premiu, în ciuda celor opt nominalizări primite.
Naționalitate: americană
Filme notabile: „Fatal Attraction”, „The World According to Garp”, „The Wife”

Willem Dafoe (66 de ani)

Actorul a făcut atât de multe roluri secundare excelente încât merita cel puțin un Oscar. A fost nominalizat de patru ori.
Naționalitate: americană
Filme notabile: „Platoon”, „At Eternity’s Gate”, „The Florida Project”

Sigourney Weaver (72 de ani)

Într-un an a fost nominalizată la două categorii (cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună actriță în rol secundar), dar norocul nu a fost de partea ei. În total a avut trei nominalizări.
Naționalitate: americană
Filme notabile: „Gorillas in the Mist: The Story of Dian Fossey”, „Aliens”, „Working Girl”

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Premiile Oscar: Cinci titluri controversate care au primit trofeul pentru cel mai bun film

Genurile de filme pe care cinefilii pur și simplu nu le pot „digera”