Rod Stewart a pledat vinovat la acuzația de vătămare corporală; ce se va întâmpla cu artistul

De: Ana Obretin / 19.12.2021, 10:02
Rod Stewart a pledat vinovat la acuzația de vătămare corporală; ce se va întâmpla cu artistul

Starul rock Rod Stewart și Sean, fiul său, au pledat vinovați la acuzația de vătămare corporală într-un caz deschis după o altercație de Revelion 2019 cu un agent de securitate de la un hotel exclusivist din Florida.

Documentele din instanță arată că starul și fiul său au depus mărturie pentru a evita complicații juridice. „Nimeni nu a fost rănit în incident și un juriu nu l-a găsit pe Sir Rod Stewart vinovat de acuzație”, a declarat avocatul său, Guy Fronstin, într-un comunicat. „În schimb, Sir Rod Stewart a decis să pledeze vinovat pentru a evita inconvenientele și povara inutilă asupra instanței care ar rezulta dintr-un proces al unei figuri publice”.

Stewart, în vârstă de 76 de ani, a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame și a fost numit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic de regina Elizabeth a II-a în 2016. Printre hiturile sale se numără „Da Ya Think I’m Sexy”, „You’re In My Heart”, „Hot Legs” și, probabil, cea mai cunoscută melodie a lui, „Maggie May”.

Acordul de recunoaștere a vinovăției semnat luni înseamnă că artistul și fiul său în vârstă de 41 de ani nu trebuie să se mai prezinte în instanță și nu va fi niciun proces. Mai mult, niciunul nu va face închisoare sau nu va fi obligat să plătească amenzi, a spus Fronstin.

Rod Stewart și fiul său s-au certat la hotelul The Breakers din Palm Beach, SUA, cu paznicul Jessie Dixon, pe 31 decembrie 2019, nu cu mult înainte de miezul nopții, a spus poliția. Membrii familiei Stewart făceau parte dintr-un grup care a încercat să participe la un eveniment privat într-o zonă pentru copii de la hotel, dar nu li s-a permis. Grupul, care includea și copii, a făcut o scenă și nu a părăsit zona, a spus poliția. Dixon a intervenit, iar Sean Stewart, în vârstă de 41 de ani, l-a lovit la față, potrivit raportului poliției. Dixon le-a spus ofițerilor că și-a pus dosul mâinii drepte pe pieptul lui Sean Stewart și i-a cerut să se dea înapoi. Imaginile surprinse pe camerele video arată că Sean Stewart îl împingea pe Dixon, iar Rod Stewart, în vârstă de 76 de ani, îl lovea cu pumnii în coaste.

Un purtător de cuvânt al Procuraturii din Palm Beach, Dave Aronberg, a declarat într-un e-mail remis AP News că Dixon a fost de acord cu rezultatul cazului.

CITEȘTE ȘI: Rod Stewart e bun de plată! O fotografă îi cere 2,5 milioane de dolari

Foto: Profimedia Images