Sharon Stone pozează fără pantaloni, la 63 de ani, într-un tricou cu ‘Basic Instinct’

30 06. 2021, 13:38

Sharon Stone a sărbătorit scena scandaloasă din „Basic Instinct”, care a transformat-o în sex simbol, postând luni pe Instagram o fotografie într-un tricou imprimat cu celebrul moment când își încrucișează picioarele din film.


„Am fost acolo, am făcut asta; am primit tricoul”, a scris actrița, în vârstă de 63 de ani, în dreptul fotografiei în care apare fără pantaloni.

„FABULOS”, a comentat Lisa Rinna. „Ești un simbol”, a adăugat Demi Lovato, în timp ce Debra Messing a scris: „Vreau coapsele tale. Și alte 100 de lucruri. ”

Vedeta din ”Basic Instinct” a arătat că îşi sfidează vârsta și în urmă cu câteva zile, când a postat tot pe Instagram o fotografie în care apare într-un costum de baie galben, din două piese. Actriţa arată superb, cu un tonus muscular de invidiat şi un aer extrem de relaxat.

Sharon Stone este de altfel foarte activă în mediul online, postând adesea momente amuzante.

În ciuda postării sale, actrița are o istorie complicată cu filmul din 1992. De mulți ani spune că a fost exploatată în timpul producției filmului.

Într-un interviu recent acordat show-ului australian “A Current Affair”, Sharon Stone a declarat că nu este de acord cu lansarea noii versiuni a filmului, cu scene explicite, dar că, din punct de vedere legal, nu poate face nimic pentru a stopa evenimentul. “Au decis să lanseze această variantă cu ocazia a împlinirii a 30 de ani de la lansarea filmului. Există niște reguli noi în domeniu, dar acestea au fost aprobate după ce eu, tânără fiind, făcusem acest film, așadar nu pot beneficia de ele”, a spus actrița Sharon Stone.

În anii care au urmat scenei acum faimoase, Stone a fost convinsă că producătorii de filme au indus-o în eroare spunându-i că ar trebui să-și scoată lenjeria deoarece zona ei intimă nu ar fi vizibilă pe ecran.

Regizorul „Basic Instinct”, Paul Verhoeven, a susținut însă că „Sharon minte” despre faptul că ar fi fost indusă în eroare. „Orice actriță știe ce va vedea dacă îi ceri să-și scoată lenjeria și să arate asta la cameră”, a spus el în 2017.

Sursa foto: Instagram

Citește și: O nouă versiune “Basic Instinct”, cu scene explicite, lansată în vară (apropotv.ro)

Sharon Stone, presată să întrețină relații sexuale cu colegii ei din filme (apropotv.ro)