Staffordshire Bull Terrier

Descendent direct al câinilor cândva numiți half-and-half (jumatate Bulldog, jumatate Terrier), acest micuț vânjos este ruda foarte apropiata cu American Staffordshire Terrierul. Totuși, poate din vina taliei lui reduse, Staffie, cum este el alintat, nu atins nici pe departe cota de popularitate a „varului din America”.

Englezii, care au creat rasa, au facut o adevarata pasiune pentru Staffie și l-au supranumit nanny-dog, adica un cațel tocmai bun sa aiba grija de copii. În schimb, unii legiuitori din Europa continentala l-au înghesuit și pe el în lista raselor „potențial periculoase”, deși, daca este sa-i întrebi, nu prea știu sa spuna de ce… Mai ales ca orice Staffie este, prin definiție, un companion deosebit de agreabil, foarte bun și prietenos cu oameni, vesel și plin de viața.

De la stramoșii Bulldogi și Terrieri, Staffie a moștenit tenacitatea, atât de necesara unui câine care lupta în arene. Dupa cum poate va amintiți, înca de prin secolul al XII-lea Bulldogii au început sa fie selecționați, englezii folosindu-i pentru luptele între câini și alte animale (în special tauri și urși), spectacole sângeroase care se desfașurau în arene special amenajate.

Aceste „evenimente” de trista și penibila amintire au fost interzise, în 1835(!), printr-o lege emisa de Parlamentul englez. O tradiție de lupta atât de îndelungata a lasat, în mod inevitabil, urme adânci în caracterul câinilor… cât și în al oamenilor. Drept urmare, chiar daca interdicția fusese legiferata, totuși se organizau lupte clandestine.

Însa, de aceasta data, era vorba despre lupte între câini. Cum acestea se desfașurau în spații de dimensiuni restrânse, la adapost de ochii oamenilor legii, era nevoie de câini puternici, dar și agili. Așa au aparut combinațiile între Bulldogi și diverși Terrieri, numite English Pitbull, Sporting Bull Terrier, sau Bull and Terrier (half and half). Acest nou tip de câine era și un excelent vânator de rozatoare și de alte animale considerate daunatoare (bursuci și vidre).

În Culise cu Mădălina Bellariu – Despre visuri, emoții și viața din spatele camerelor

Cravata Galbenă, în premieră în Statele Unite, la Festivalul de Film de la Santa Barbara

Apoi, în doar câteva decenii de la adoptarea legii, publicul a pierdut treptat gustul pentru lupte, astfel încât tipul de câini folosit și creat pentru acestea a ajuns în pragul dispariției.

Istoria moderna
Câțiva crescatori pasionați și-au dat seama ca singura șansa a Bull and Terrierilor era transformarea lor în câini de companie. Astfel, selecția Staffordshire Bull Terrierul debuteaza la sfârșitul secolului al XIX-lea, denumirea rasei provenind de la regiunea unde locuia Joseph Dunn, cel mai important și pasionat crescator al vremii.

În canisa lui, Dunn a selecționat un tip distinct de Bull and Terrier, facând, se pare, și încrucișari cu Bulldogi de talie mai mica (numiți și Toy Bulldogi). Astfel, Staffordshireul modern a început sa se contureze, selecția axându-se atât pe scaderea taliei, cât și pe „îndulcirea” caracterului.

În 1935, rasa este recunoscuta de catre English Kennel Club și se fondeaza primul Club, la Cradley Heath. În același an s-a redactat și primul Standard. Dar aceasta nu înseamna ca rasa era deja stabilizata și efectivele erau omogene! Existau numeroase diferențe, atât în privința construcției generale, cât și a formei capului și greutații.

De exemplu, la prima expoziție în care Staffie a fost prezentat, reputatul crescator Henri Melling a aparut cu trei câini care difereau foarte mult între ei.

Unul dintre aceștia era Jim the Dandy, un foarte frumos mascul tigrat, cântarind 13 kg. Pentru caracteristicile lui, Jim a devenit, între anii 1936-1939, cel mai intens folosit mascul de monta; se spune ca, în conformitate cu registrele Clubului, în acea perioada el a avut aproape 250 de pui, mulți dintre ei devenind campioni!

Chiar de la începutul anilor 1940, Staffie a devenit foarte popular în Anglia, fiind și una dintre rasele cu cea mai mare participare în expoziții. Actualmente, în Anglia se nasc cam 10.000 de pui pe an, ceea ce spune foarte mult despre dragostea pe care i-o poarta insularii.

Nanny dog
Deși fost combatant în arene, Staffie nu a moștenit agresivitatea stramoșilor lui, ci doar tenacitatea. Evident, este, înainte de toate, un veritabil Terrier: prietenos, plin de viața, curajos și întreprinzator.

Ca și AmStafful, nu este genul de câine care sa se lase „calcat pe bombeuri”! Așa ca, începând de la cea mai frageda vârsta, Staffie trebuie bine socializat (cu alți câini și alte animale, cu copiii mici) și trebuie sa i se înfrâneze orice tentativa de agresivitate. Pâna și jocurile mai dure dintre pui trebuie stopate. Aceasta este „rețeta” pentru ca micul Staffie sa devina un adult care poate trai fara probleme în compania altor câini, chiar și a pisicilor, în ciuda ideilor preconcepute.

Cum se spune și în Standardul rasei, un Staffie corect crescut este un câine „demn de încredere”, niciodata agresiv fața de oameni. Este prietenos, jucauș și tolerant în relația cu cei mici, chiar daca este vorba despre copii pe care nu-i cunoaște. Nu degeaba l-au supranumit englezii câinele-bona (nanny-dog).

Daca veți avea vreodata ocazia sa vedeți celebra expoziție Crufts, veți putea observa cât de iubit și apreciat este Staffie la el acasa. La ringurile de arbitraj este ovaționat de public, copiii tabara gramada pe orice Staffie le iese în cale și îl mângâie. La rândul lor, parinții nu-și fac nici o grija din asta, iar stapânii stau absolut liniștiți, foarte siguri pe comportamentul câinilor lor. Sunt scene pe care iubitorii rasei și-ar dori sa le vada și în expozițiile organizate în alte țari…

Stapânul ideal pentru un Staffie este o persoana plina de bun-simț, de umor și de calm. Pe de-o parte, Staffie este reputat pentru ușurința cu care înțelege ce i se cere, pe alta parta, fiind „cam” Terrier, poate fi și destul de încapațânat. Nu este foarte dominat, dar nici genul de câine întotdeauna supus și umil.

Pazește casa și curtea, semnaleaza prezența oricarui intrus, fara sa fie nevoie de vreun dresaj în acest scop. În educație, stapânul trebuie sa fie absolut consecvent și ferm, iar regulile de „buna purtare” trebuie sa-i fie insuflate puiului înca de când e foarte mic. În plus – regula valabila pentru orice alt câine – nu trebuie sa-i permiteți sa faca uneori anumite lucruri, pentru ca în alte ocazii sa i le interziceți.

Staffie își iubește stapânul cu disperare și are nevoie, la rândul lui, ca stapânul sa-i arate ca-l iubește. Dar sa nu confundam iubirea cu rasfațul: mângâiați-l și alintați-l când e ascultator, dar nu-i permiteți sa ignore comenzile, caci un Staffie „razgâiat”, un fel de Domnul Goe cu patru labe, poate deveni o problema.

Dintre sporturile canine, cel mai bine pare a i se potrivi mini-Agility, iar ca utilitate, mai ales în ultimii ani, s-a dovedit un eficient câine de terapie, deoarece este jovial, comunicativ și afectuos.

Pachet de mușchi și energie
Ca orice Terrier, Stafforshireul este un câine bine proporționat, cu echilibru perfect între diversele parți ale corpului. Vânjos, compact, cu oase solide și musculatura bine pusa în evidența, Staffie trebuie sa lase impresia de forța maxima concentrata într-un volum mic. Chiar daca buna parte din anatomia lui amintește de stramoșul Bulldog, spre deosebire de acesta, Staffie este un pachet de mușchi agil și plin de energie.

Capul lui – caracteristica deosebit de importanta a rasei – este scurt și adânc, cu craniu lat și patrațos și obraji bine pronunțați. Botul este scurt (jumatate din lungimea craniului) și puternic. Ochii au expresie vioaie, sunt rotund-ovali, nu rotuzi ca ai Bichonilor, nici migdalați ca ai Foxului; privind din fața, ei sunt poziționați aproximativ la mijlocul înalțimii craniului, bine departați și orientați drept înainte.

Pentru Staffie, un corp cu aceeași lațime a frontului ca și a trenului posterior este ceva de neconceput: un Staff tipic are piept larg și talie bine marcata, în dreptul zonei renale. Vazut de sus, corpul lui trebuie sa semene oarecum cu o para, întotdeauna trebuie sa se observe clar unde se termina cutia toracica și începe trenul posterior. Adâncimea pieptului este egala cu înalțimea cotului. Membrele anterioare sunt bine departate, iar labele ușor îndreptate spre exterior.

Paleta culorilor admise este foarte larga: monocolor roșcat, maro, alb, negru sau albastru, sau oricare dintre acestea combinate cu alb, plus toate variantele de tigrat sau tigrat pe fond alb. Singurele colori interzise sunt black and tan și maro-vânat (culoarea ficatului).

Înalțimea: 35,5-40,5 cm, la o greutate cuprinsa între 11 și 17 kg, în funcție de sex. În ansamblu, un Staffie corect trebuie sa fie acea îmbinare – atât de greu de definit, dar absolut obligatorie – între forța și agilitate: suficienta substanța pentru a rezulta un ansamblu solid și echilibrat, construcție armonioasa, fara excesele care i-ar reduce agilitatea, plus temperamentul unic de Staffordshire Bull Terrier.