Timișoara va fi Capitala Europeană a Culturii în 2023

De: Ana Obretin / 23.12.2020, 18:55
Timișoara va fi Capitala Europeană a Culturii în 2023

Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, până la sfârșitul anului în curs.

„Momentul de astăzi reprezintă un nou început pentru ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii, în anul 2023. Imediat ce va fi pusă la punct legislația națională, și sper că se va întâmpla cât mai curând posibil, vom demara toate procesele necesare pentru ca acest proiect să fie, alături de Sibiu, o nouă carte de vizită pentru România. Va fi nevoie de o colaborare strânsă la nivel de autorități, între Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Așa cum am susținut în timpul mandatului meu și așa cum experiența ne-a demonstrat, parteneriatele sunt cele care pot asigura buna desfășurare a acestui grandios proiect ”, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.

Pentru proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, Ministerul Culturii va aloca suma de 52 milioane de lei, din care vor fi finanțate proiectele culturale. Totodată, Ministerul Culturii va finanța infrastructura culturală conform OUG 42/2019.

FOTO: Shutterstock