Toni Grecu: Va fi o toamnă fierbinte

– Spuneai că nu îţi prea plănuieşti vacanţele, din lipsă de timp. Cum a fost anul acesta? Ceva exotic sau ai rămas pe plaiurile mioritice?
Le-am combinat. A fost scurt, pentru că abia ce am terminat filmările la serialul „Spitalul de demenţă” la sfârşitul lui iulie. Am fost într-un loc exotic, în Skiathos, Grecia, un loc foarte frumos. Am mai fost acolo şi e deosebit, este o destinaţie de vacanţă excelentă pentru români, pentru mine e cel mai apropiat loc exotic de ţara noastră, dar şi accesibil. Apoi am fost într-un mic tur prin ţară, pe la Sibiu, prin Apuseni, ne-am rupt un pic osiile la maşină, m-am bucurat de România pitorească. Poate dacă aş fi avut o maşină pe pernă de aer aş fi fost mai mulţumit, păcat de natură şi de peisaj cu asemenea drumuri nenorocite.

– Cum e Toni Grecu în ipostaza de client? Eşti dificil şi plin de „fiţe”?
Depinde. De pildă, sunt un client imposibil pentru cei care mă sună în cele mai nepotrivite momente să îmi propună plasamente financiare, să investesc în bursă, mă scot din sărite, mai ales că nu ştiu de unde au numărul meu de telefon şi nu mă pricep de niciun fel la astfel de tranzacţii, plus că nu cumpăr de la cei pe care nu-i cunosc. Mă mai enervează, şi cred că pe mulţi alţii, telefoanele de la agentul de asigurări care mă anunţă că s-au împlinit cele trei luni şi trebuie să mai plătesc încă o rată mică. N-am credit la bancă, dar cred că şi telefonul care să-mi anunţe plata creditului m-ar fi călcat pe nervi. Dar nu sunt un caz singular, cred că pe mulţi îi enervează aceste telefoane. In rest, nu sunt dificil, nu mă cert cu vânzătorii, nu mă iau de ospătari. Dacă ceva nu îmi place, mă duc în altă parte, fără să încerc să corijez pentru că, din experienţă, am tras concluzia că nu reuşesc să fac nimic bun şi las în urma mea o impresie neplăcută dacă aş face asta.

– Pe lângă Serviciul Român de Comedie, ai din această toamnă, un serial nou, „Spitalul de demenţă”. Ne dai câteva amănunte?
„Spitalul de demenţă” este un produs nou pe mai multe planuri. In primul rând, e un serial de comedie realizat într-o manieră în premieră în televiziunea românească, lucru pe care vreau să-l subliniez. Echipa asta şi-a propus, să fie ceva nou nu doar sub aspectul subiectului, ci şi sub cel al realizării, al imaginii, compoziţiei, lucruri de care nu se prea ţine cont când e vorba de emisiuni de televiziune în România, ele fiind în general considerate produse uşor de făcut. Noi am încercat să venim cu un produs care să şi arate într-un fel. In al doilea rând, credem că este un serial de comedie care va interesa publicul larg deoarece abordează un subiect extrem de fierbinte: reforma sistemului sanitar din România, modul în care este tratat pacientul într-un spital oarecare din plaiul mioritic. Este un subiect grav, dar îl tratăm cu comedie pentru că hazul de necaz e specific românului. Atunci când vezi că nu poţi îndrepta ceva, îl iei la mişto, e singura şansă să nu înnebuneşti. Aşadar, vă invit să urmăriţi serialul „Spitalul de demenţă” să vedeţi că oricând se poate şi mai rău. In acest proiect nu apar doar actorii din SRC, este un produs în care apar mult mai mulţi actori, fie că fac parte din generaţia tânără, fie că sunt din generaţia consacrată. E un mix de distribuţii, dacă vreţi, astfel încât în fiecare episod vom avea personaje noi, proaspete, care sunt jucate de actori care nu fac parte din SRC. Şi nu sunt puţini, am avut multe şedinte de casting, sunt vreo 20 de actori care apar episodic, pe parcursul serialului.

– Pe cine veţi „trata” în noul spital?
Ooo… Săptămâna asta a fost o ştire foarte interesantă la TV care cred că a fost inspirată din scenariul serialului nostru. In anumite spitale sunt chirurgi care fac operaţii estetice sub acoperirea anumitor diagnostice: dacă vrei să-ţi îndrepţi nasul cu bani puţini, ţi se pune diagnosticul de deviaţie de sept şi tu faci de fapt o operaţie estetică. Aşadar, în „Spitalul de demenţă” avem operaţii de tot felul, implanturi, schimbări de sex, operaţii în general simple pentru că cele complicate nu se mai pot face deoarece s-a furat aparatura. Iar când spun operaţii de implant, vă dau doar o direcţie: siliconul este sanitar, nu de operaţie, pentru că e low-cost, de altfel totul e low-cost, atât de puţini bani au mai rămas în bugetul spitalului. Nici pastile nu mai sunt, iar bolnavii sunt trataţi doar cu apă în ideea că vor primi o infuzie de bani de la minister: la început li se dă apă ca să aibă un suport, să nu spună că nu sunt băgaţi în seamă, plus că tratamentul cu apă chioară e sănătos, nu dă efecte adverse şi bolnavul e mulţumit că asistenta îi face ceva.

– Şi, în legătură cu tratamentul, când crezi că prostia se va putea trata? Crezi că umorul mai poate salva lumea?
De salvat, umorul nu va salva lumea, pentru că nu ăsta e rostul lui. Cât priveşte tratamentul pentru prostie, ar fi şi păcat să fie descoperit pentru că altfel ar dispărea şi ce-am mai face dacă nu am putea râde de prostie şi de proşti. Prostia are rolul ei foarte bine determinat în societate şi trebuie să îi recunoaştem acest rol. Dacă nu ar fi fost suficientă prostie, probabil că noi am fi avut în vara asta o vară liniştită, nu ne-am fi enervat, nu ne-ar fi deranjat că se devalorizează leul, că ni se scumpesc facturile. Doamne ajută să nu fie însă mai multă prostie, ea e bună când nu ajunge să conducă destine. Ea trebuie să fie undeva la nivelul străzii, dacă ajunge sa conducă destine avem probleme.

– Ce noutăţi vor fi la Serviciul Român de Comedie?
SRC vine cu haine noi, în primul rând cu un decor proaspăt, care ne va duce într-o zonă foarte interesantă, vom avea o piaţetă şi totul se va întâmpla într-un spaţiu al comediei. Vom avea o altfel de abordare a proiectului pentru că şi prezentarea se va schimba, vom avea personaje noi, însă le vom păstra pe cele bine conturate şi aşteptate de public. De exemplu, Bobonete îmi povestea ce succes a avut la mare vara asta, pe plajă, cu personajul Costel, lumea l-a recunoscut şi l-a întrebat ce se mai întâmplă la SRC, ce mai face Gina. Vom acorda o atenţie sporită şi luptei politice care va începe în perspectiva alegerilor din decembrie. Aş vrea să le atrag atenţia tuturor celor care se încleştează pentru putere că SRC e prezent, îşi face datoria, e cu ochii pe ei, îi aşteptăm pe unii dintre ei în carne şi oase între noi, în platou, să ne dumirească, să ne liniştească şi să ne facă să simţim politica şi altfel decât încrâncenată şi stupidă, aşa cum am văzut-o în ultimul timp. Poate e şi o chemare la normalitate pe care oamenii care fac umor o adresează celor care fac politică. Va fi o toamnă fierbinte şi emisiunea îşi propune să rămână conectată la tot ce se întâmplă. Venim cu un produs complex, SRC, care e foarte ataşat de actualitate şi serialul de comedie „Spitalul de demenţă”, care este o ficţiune, umor pur şi simplu, inspirat ce-i drept din realitate. Pentru noi este un sezon foarte important şi mărturisesc că am muncit mult pentru acest serial noi toţi, regizorul Peter Kerek, producătorul Alice Dumitrescu, scenariştii Adrian Onciu şi subsemnatul, actorii, care în opinia mea şi-au făcut datoria de oameni de umor, toată echipa.

– Multe televiziuni se descurcă din ce în ce mai greu cu criza. Crezi în butada cum că lipsa de bani te face mai creativ sau confortul financiar aduce mai multe idei?
Confortul financiar în televiziune este cu siguranţă foarte important, poţi să ai o idee foarte bună, dar fără bani să nu poată fi pusă în valoare şi să fie distrusă complet. Criza a făcut ravagii în industria de televiziune în ultimii ani şi mă refer în primul rând la producţiile importante, cu câteva excepţii doar de la PRO TV, în rest e un mare dezastru, asta e părerea mea şi e o părere de telespectator care se uită la televizor. Mă interesează domeniul diverstismentului, vreau să văd ce e nou, cum se fac anumite proiecte, cum se produc şi văd o avalanşă de emsisiuni de proastă calitate şi de prost gust împinse pe ecran pentru că sunt ieftine. Nu se folosesc profesionişti şi se umple ecranul cu ce dă Dumnezeu, însă asta face rău şi televiziunii, şi publicului pentru că se perverteşte gustul acestuia din urmă. Pe de altă parte, şi televiziunile trebuie să umple ecranul cu ceva. Este grav, cred că e o perioadă în care mulţi se vor redefini, îşi vor reorganiza activitatea şi se vor reorienta. Unde? Cum? In ce context? Poate unii ar trebui să îşi transforme televiziunile în gogoşerii, în covrigării pentru că numai televiziuni nu se pot chema respectivele posturi. In România contează cred televiziunile care se pot număra pe degetele de la o mână, şi mă refer aici la cele generaliste, pentru că la cele de ştiri vorbim de alte interese.

Mioara Tronaru