Ultima reverenta

Lumea fotbalului se inclina pentru Valeri Lobanovski, care de luni nu mai este. Tabla sa virtuala de sah, ideile lui vor ramine.

Departe de noi, prea departe Valeri Lobanovski. Inima lui, aceasta pompa mecanica aparent invincibila, dar, paradoxal, o victima a suferintelor vietii, nu l-a mai sustinut, parasindu-l într-un moment critic: creierul, complexul labirintic în care se ascundeau atîtea idei novatoare, s-a înecat într-o hemoragie devastatoare, care l-a împins în coma profunda, fara cale de întoarcere. Colonelul a ramas singur, în propriul univers, o imagine imprimata pe retina pentru totdeauna.

Blohin la G7

Lobanovski a creat, a revolutionat fotbalul, i-a reevaluat conceptia. Unii au dat un verdict dur: „Echipa seamana cu un automat lipsit de suflet, e o masinarie cu bucati intersanjabile”. Nu l-au înteles. Batrînul l-a apropiat de sah. A vazut terenul ca pe o uriasa tabla cu patrate, ideala pentru a-si aranja piesele si a le muta strategic. Aparîndu-se calculat si macinînd nervii adversarului, în asteptarea deschiderii si a atacului frontal si letal.

Demianenko la H4, Belanov la C5, Blohin la G7. Sah, sah-mat. Nu i-au placut regii, a preferat caii si nebunii, plus multi pioni, evident. Cînd aparea vreun rege, îl închidea într-un turn, transformîndu-l. Stilul olandezilor i-a placut, dar un Cruyff dominator i-ar fi schimbat planurile. „Nu avem nevoie de un Cruyff”.

(P) iPhone 11: Încă o alegere inspirată în 2025 pentru cei care nu mai fug după…

De ce sacrificiul vieții personale nu este condiția succesului în carieră?

Si nici de starul Blohin, ci de Blohin. Simplu, fara titluri. „Blohin va fi o parte a echipei, nu va conduce, eu conduc. Va juca asa cum îi spun eu, altfel nu discutam”, spunea Valeri. Cine-l contrazicea parasea tabla. Nimeni n-a parasit-o. Lobanovski a avut dreptate. A cîstigat tot ce-si putea dori un antrenor: campionate, cupe, competitii europene…

Parea un dictator, asa taciturn si despotic cum era. Îl urau jucatorii? La antrenament nu se prea zîmbea, conflictele nu lipseau. Lobanovski nu era iubit. Respectat, da. Mereu. Igor Belanov, vedeta la „nationala” în anii ’80, Balonul de Aur în ’86, om de trupa la Dinamo Kiev, îsi aminteste: „Relatia mea cu el nu a fost ostila. Nici de prietenie, asa este. A fost profesionala”. Dar nu a uitat ca „a facut atît de mult pentru mine. M-a invitat la Dinamo si m-a convins sa-i urmez ideile în joc. Ne-am certat deseori, dar stiam ca facem ceva extraordinar”. O legatura indestructibila. Ca o recunostinta, l-a botezat pe baietelul sau Valeri.

Aproape imposibil

A lucrat în paralel, a fost si selectioner în acelasi timp, pentru ca federalii sovietici îl voiau numai pe el, i se închinau înainte ca unui Mesia. Era altceva, era o munca de Sisif fara terminatie. Jucatorii nu mai erau aceiasi si nu avea vreme sa construiasca o echipa.

„Ai nevoie de doi ani de continuitate, or întîlnirile pentru oficiale si amicale sînt insuficiente”, încerca el sa le deschida ochii inconstientilor. Îi era greu. Le proiecta jocul baietilor, în cantonamente, dar ei se întorceau la club si învatau altceva. „La urmatoarea convocare trebuia sa o iau de la capat”.

Esecul

Nu a renuntat însa, niciodata nu a cedat în fata provocarilor, într-un final a reusit o combinatie aproape perfecta. În 1988, selectionata URSS a dezvaluit un fotbal total, atingînd finala Europenelor. I-a lipsit însa tocmai ultima piesa a puzzle-ului, Kuznetov, care l-a descoperit în fata unui alt mare sahist, olandezul Rinus Michels, adept si el al absolutului în fotbal. „Nationala” a fost marea lui neîmplinire, un esec care l-a chinuit îngrozitor de-a lungul vietii. Ucigîndu-l, încetul cu încetul.

Atac cerebral letal

A cazut pe 7 mai, în meciul cu Zaporoje. Internat de urgenta în spital, el nu a mai putut fi salvat, desi a fost supus unei operatii pe creier anuntate ca „reusita”

Marti, 7 mai, o zi neagra. La Zaporoje, în timpul meciului cu Metalurg, Valeri Lobanovski a cazut pe teren. A fost transportat de urgenta la spital. Inima, care-i daduse atîtea probleme în trecut, nu era afectata. Diagnosticul a fost si mai dur: atac cerebral vascular. Starea de sanatate era critica si nu a fost transportat la Institutul de Neurochirurgie din Kiev. Pericolul era prea mare.

„Viata lui atîrna de un fir de ata”, a declarat presei Grigori Surkis, presedintele federatiei ucrainene si vicepresedintele lui Dinamo Kiev. Doctorii erau circumspecti: „Nu putem face nici o prognoza pe moment. E imposibil”.

Cei mai buni trei specialisti ucraineni l-au tratat la clinica din Zaporoje, dar hemoragia cerebrala nu a putut fi împiedicata. Medicii au hotarît ca nu mai exista o alta sansa decît daca era operat, pentru a i se elibera presiunea ce-i apasa pe creier.

„Interventie reusita”, s-a spus. Semnele erau bune. Pacientul si-a recapatat cunostinta, a recunoscut oamenii din jurul sau si chiar a schimbat cîteva cuvinte cu sotia si cu doctorii. „Starea lui e stabila, dar complicata înca”. A doua zi, situatia s-a înrautatit iremediabil. A intrat în coma profunda si nu a mai putut fi salvat. Luni seara, la 20:35, Lobanovski a murit.

IDEILE MAESTRULUI

Valeri Lobanovski va ramîne în istoria fotbalului, pentru modificarile aduse în gîndirea jocului. Gratie lor, Dinamo Kiev a dominat 20 de ani spatiul sovietic, impresionînd si pe continent:

„Cel mai important moment pentru un jucator în teren apare cînd nu are mingea la picior. Atunci trebuie sa gîndeasca solutiile viitoare. Acesta e viitorul fotbalului”

„11 fotbalisti universali si o intensitate a jocului mereu amplificata, pîna la epuizare”

„Pentru a ataca e necesar sa deposedezi adversarul de minge. Cum e mai simplu sa faci acest lucru, cu 5 jucatori sau cu 11?”

„Rabdare, rabdare, munca, munca”

„Un jucator nu trebuie sa fie bun individual. Trebuie sa fie util echipei”

„Tactica nu e aleasa pentru staruri. Ei sînt obligati sa se adapteze. Fiecare va îndeplini mai întîi cerintele antrenorului, asa îsi va dovedi valoarea”

„Cînd un jucator realizeaza numai 60 la suta din ceea ce i se cere, a jucat degeaba. E obligat sa atinga 100 la suta sau mai mult”

VALERI LOBANOVSKI
Data nasterii: 6 ianuarie 1939
Locul nasterii: Kiev
Cariera de jucator
Cluburi: Dinamo Kiev (1958-’64), Cernomoret Odesa (1965-’66), Sahtior Donetk (1967-’68)
Performante: un titlu de campion (1961), Cupa URSS (1964); 253 de meciuri în prima liga sovietica, 71 de goluri; doua selectii în „nationala” URSS

Cariera de antrenor
Cluburi: Dnepr (1969-’73), Dinamo Kiev (1973-’82, 1984-’90, 1996-2002), „nationala” URSS (1975-’76: olimpica, 1982-’83, 1985-1990), „nationala” Emiratelor Arabe Unite (1991-’94), „nationala” Kuweitului (1994-’96), „nationala” Ucrainei (1999-2001; demis pe 15 decembrie). Performante: 8 titluri ale URSS, 5 titluri ale Ucrainei, 6 Cupe ale URSS, 3 Cupe ale Ucrainei, doua Cupa Cupelor (1975, 1986) cu Dinamo Kiev; locul 2 la Euro ’88

„Nu pot trai fara fotbal. Respir fotbal. Fara el, nu as rezista. Noaptea nu visez decît strategii, pe care le încerc a doua zi, la antrenament”

„Daca vrei sa fii un antrenor bun, uita jucatorul care ai fost. Daca nu reusesti, esecul te va urmari mereu, oriunde”

ÎNTÎLNIRILE CU ROMÂNII

24 februarie 1987: Steaua – Dinamo Kiev 1-0 (Supercupa Europei)
Un meci echilibrat, în care echipa lui Lobanovski a avut totusi mai multe ocazii. Însa lovitura libera executata puternic de Gica Hagi si deviata de zidul din fata lui Cianov a fost decisiva.

iunie 1990: România – URSS 2-0 (CM 1990 – Italia, meci în grupa)
„Tricolorii” au deschis scorul prin Lacatus, care l-a învins pe Dasaev cu un sut violent. Apoi, Hidiatulin a facut hent în afara careului, dar arbitrul a dictat penalty, transformat de acelasi Lacatus

8 august 2001: Steaua – Dinamo Kiev 2-4 (turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, prima mansa)

21 august 2001: Dinamo Kiev – Steaua 1-1 (turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, mansa secunda)

Cu o echipa solida, Lobanovski a cîstigat clar la Bucuresti, într-un meci în care Steaua nu a avut nici o sansa. Calificarea era deja jucata.

23 octombrie 1985: U Craiova – Dinamo Kiev 2-2 (Cupa Cupelor, turul 1, prima mansa)

6 noiembrie 1985: Dinamo Kiev – U Craiova 3-0 (Cupa Cupelor, turul 1, mansa secunda) Pornind lansat spre cucerirea Cupei Cupelor, Dinamo Kiev nu s-a împiedicat de craioveni, la care juca si tînarul pe atunci Gica Popescu

Niciodata singur
Cea mai comoda tinuta pentru Lobanovscki era treningul, asortat întotdeauna cu un pantof simplu, din piele. Pîna la urma, orice geniu are ceva iesit din comun

În iarna anului 2001, Dinamo Kiev s-a pregatit pentru doua saptamîni în insula Cipru. Perioada a coincis cu cea aleasa de Ladislau Boloni, pe atunci selectionerul României, pentru un stagiu de pregatire cu echipa nationala. Hotelul Le Meridien de lînga Limassol a fost pentru cîteva zile gazda a 50 de fotbalisti, plus antrenorii lor. Dintre toti, unul singur atragea atentia turistilor.

Valeri Lobanovski, antrenorul lui Dinamo Kiev atunci, nu putea fi vazut niciodata singur. Din lift iesea mereu însotit, la masa avea prin preajma lui 7-8 persoane, chiar daca locurile erau limitate la sase, iar la cafeaua de dupa prînz cei din stafful tehnic mergeau la ora de teorie a fotbalului.

Batrînul cu parul nins se aseza cît mai comod pe un fotoliu din piele si raspundea la diverse întrebari. Un singur om nu nota nimic. Doar îl privea în ochi si-i urmarea fiecare miscare. Era medicul lui personal si avea misiunea de a-l urmari pas cu pas pe Ursul din Kiev. Porecla i se potrivea pe jumatate lui Lobanovski.

Era într-adevar un munte de om. Se misca greoi si în obraji purta întotdeauna o roseata nefireasca, pe fondul unui desen abstract, iesit la iveala din cauza unor vinisoare albastre. Cine nu-l cunostea putea spune fara sa stea pe gînduri: „E rus, nu-i asa? Si e si bautor de vodca”. Cu Lobanovski lucrurile stateau cu totul altfel.

Suferea din cauza unei boli de inima. Un om care bea vodca degaja în general caldura. Dar cine trecea pe lînga Lobanovscki avea impresia ca tocmai a facut cunostinta cu o iarna siberiana. Asta pentru ca roseata din obrajii lui nu se potrivea deloc cu lumina unor ochi de gheata, care n-au fost vazuti zîmbind niciodata.

Statuia de la etajul 5

Lobanovski superviza antrenamentele echipei Dinamo Kiev de la balconul apartamentului sau din hotelului clubului

Antrenorul ucrainean Valeri Lobanovski nu conducea niciodata sedintele de pregatire ale echipei sale, Dinamo Kiev. Cu cîteva minute înainte de startul antrenamentului, tehnicianul iesea în balconul apartamentului sau de la etajul 5 al hotelului de la baza sportiva. Nu vorbea cu nimeni, se instala într-un fotoliu si urmarea extrem de atent, nemiscat parca, modul în care jucatorii raspund la comenzile „locotentilor” sai, Demianenko si Mihailicenko, pe terenul din fata stabilimentului.

Din cînd în cînd tresarea si nota apoi ceva într-un carnetel. Vara trecuta, înainte ca Dinamo Kiev sa vina în România pentru meciul cu Steaua, din turul 3, campioana Ucrainei a facut egal acasa, 2-2, cu marea rivala Sahtior, desi a condus pîna aproape de final cu 2-0.

La sedinta de analiza a partidei, Lobanovski a intrat extrem de calm în sala. A rostit scurt: „Dobrîi den!”, dar nu i-a raspuns nimeni. S-a asezat apoi pe fotoliu, în fata jucatorilor, si, într-o liniste aproape nefireasca, a anuntat ca Lisitki, unul dintre fotbalistii sai preferati, a fost retrogradat la echipa a 3-a fiindca nu i-a ascultat indicatiile si a gresit la ambele goluri ale adversarilor.

De asemenea, i-a transmis liberoului Vasciuk ca a fost amendat cu 1.000 de dolari fiindca încasase un cartonas galben pentru proteste. I-a invitat apoi pe jucatori la discutiile individuale. La final, a fost vizitat de patronii clubului, fratii Surkis, cu care a stat cîteva minute.

A plecat apoi în apartamentul sau. Unul dintre administratorii bazei spunea cu voce joasa, ca si cînd se temea ca va fi auzit, ca „domnul Lobanovski nu mai iese de acolo pîna a doua zi. Are o multime de televizoare si prinde prin satelit aproape toate posturile de televiziune din lume. Urmareste ore în sir toate transmisiile care au drept tema fotbalul”.

Sursa: www.prosport.ro