Vali Hotea, regizorul ”Lebensdorf”, pentru Apropo: „Filmul ăsta îți arată că se poate plonja, la propriu și la figurat, și în altă lume, nu numai în stricta realitate românească.”

Vali Hotea face parte dintr-o generație de cineaști foarte talentați care au încă multe de spus în filmul românesc. A vorbit cu Apropo despre motivele pentru care trebuie să vezi cel mai recent film al său, ”Lebensdorf”, depre provocările din spatele unei povești  și care este drumul de la idee la rezultatul final, dar și despre viitorul cinema-ului românesc.

De ce ar trebui să vină oamenii să vadă Lebensdorf? 

Pentru că n-o să fie o dramă să facă asta! Din contră…

Pentru public, îmi doresc să înlăture măcar o parte din prejudecățile care însoțesc filmul românesc. Să aducă măcar un zâmbet pe buze, să arate că se poate plonja, la propriu și la figurat, și în altă lume, nu numai în stricta realitate românească. Șă descopere câteva spații și personaje pe care filmul românesc nu le-a prea avut până acum, de la o zonă underground berlineză la o zonă onirică, de la un sat ecologic savuros, pierdut prin pădurile Germaniei, la un personaj pierdut prin viață, dar care își merită soarta.

Care e povestea din spatele filmului și cât a durat de la idee și până la concretizarea ei?

Într-un Berlin prea friguros și întunecat pentru mine a început o ninsoare timpurie și am simțit că urăsc orașul ăla: „I hate Berlin!” Dar el săracul n-avea nicio vină, toată lumea cu care mă intersectasem pe-acolo a fost drăguță cu mine, deci totul pornea din altă parte… Mi-am dat puțin timpul înapoi și mi-a venit ideea să încerc să povestesc despre un bărbat ce pendulează nehotărât între două țări și două femei, până când…

Le-am spus ideea producătoarei Ada Solomon și scenaristei Ileana Muntean (cu care eram acolo, atunci) și… interesul meu pentru soarta acestui personaj s-a îmbinat cu cel al Adei pentru un posibil film și cu cel al Ilenei pentru zona bio și un stil de viață sănătos. Așa că, după ceva timp, „I Hate Berlin!” a devenit „Lebensdorf” (Satul vieții), un sat ecologic în care acest bărbat își regăsește o fostă iubită cu care încearcă să-și refacă viața.

N-a fost niciun conflict între mine și Ileana să combinăm aceste zone, dar conflictul dintre așteptările personajului nostru și realitățile de care se lovește a dat viață poveștii. Și degeaba încearcă el să evadeze de peste tot (chiar și prin visare), că viața tot îl prinde din urmă.

A durat mult de la idee până la film, poate și pentru că ne-am propus să trecem prin niște zone mai puțin prezente în filmul autohton. A însemnat căutare, documentare, faceri și refaceri… De exemplu, ne-am dus și am stat o săptămână într-un sat ecologic din Germania, ca să știm ce putem și trebuie să scriem în scenariu (din fericire, am putut să și filmăm acolo). Am căutat co-producători… Au fost foarte multe elemente de sincronizat între Germania și România. Toate etapele astea, până când totul a ajuns la forma finală pe hârtie, până când totul s-a putut pregăti pentru ca o întreagă echipă din România să poată filma în Germania, la locul și momentul potrivit, au luat timp. Iar după ce am terminat filmările a venit și pandemia care ne-a întârziat postproducția… Și uite cum trece timpul… dar doar vreo șase ani…

Ce ți se pare cel mai greu când spui o poveste cinematografica?

Găsirea unui echilibru între necesitatea de a fi inteligibil și dorința de a fi subtil, între „a arăta” și „a sugera”. Să faci să se simtă ce nu se vede, ce nu se rostește. Să nu fi previzibil. Atât cât este românește posibil. 

Cât a fost de complicat să alegi distribuția? Aveai pe cineva în minte pentru vreunul dintre personaje?

Complicat aș zice că este dacă nu-ți cunoști cu adevărat personajele. Atunci o să bâjbâi după ele în mai multe direcții, sperând să te „luminezi” văzând cât mai multă lume. Dar dacă intim ți le-ai definit corect, atunci vei ști în ce zone să le cauți. Bineînțeles, pot exista și excepții, surprize care să apară de unde nu te aștepți. Până la urmă, la probele de casting este prima dată când proiecția ta virtuală asupra personajelor capătă concretețe, prezență fizică și voce, abia atunci îți asculți și vezi pentru prima oară personajele în carne și oase. Eu n-am căutat foarte mult.

Pe Mimi Brănescu (interpretul personajului principal) îl aveam în gând, dar n-am apelat la el de la început. Și pe Ioana Flora (soția personajului) o aveam în gând. Pe Ana Covalciuc (fosta iubită a personajului) am întâlnit-o abia atunci. Dar toată lumea a trecut prin probele pentru casting (chiar și actorii nemți, profesioniști sau nu). Numai așa m-am putut decide.

În generația ta au fost și Titus Muntean, Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Florin Iepan, ca să dau doar câteva nume. Ce a fost diferit la voi față de generațiile care au urmat la UNATC? 

Noi am fost mai mulți. Glumesc, dar totuși așa a fost atunci. Am fost prima generație admisă la film imediat după Revoluție (1990), când secția de regie s-a separat de cea de teatru și numărul de locuri a fost suplimentat (și mai e și Alex Maftei, Andrei Gruzsniczki, Gică Preda, Viorel Timaru, regretatul Cătălin Fetița, specialul Radu Ionescu…). Am făcut facultatea în paralel cu dezvoltarea pieței media, a televiziunii, publicității, unde mulți dintre noi și-au făcut „mâna”. Din păcate, pe atunci producția cinematografică era în decădere, iar asta a făcut să nu ne fie deloc ușor după terminarea facultății. A luat ceva timp până când unii dintre noi au reușit să facă lungmetraj. Așa că „am crescut odată cu țara”.

Cum vezi viitorul cinema-ului românesc?

Din ce în ce mai divers. Pentru că apar noi autori și autoare de film – de aici, noi povești de spus, așa cum le vede fiecare. Pentru că acum e relativ la îndemână accesul la o aparatură care să permită filmarea la standardele tehnice necesare, nu mai este un demers strict „exclusivist”. Și putem avea surprize, sper plăcute, de unde nu te aștepți. Bineînțeles, dincolo de aspectul tehnic, pentru cine vrea să facă film va depinde mult ce și despre ce își propune să vorbească. Cum și de ce să povestească… Poate că tentația este mare pentru multă lume, dar trebuie spus că un film nu e totuși o simplă înșiruire de filmări gen „TikTok”. Cu toate că și de aici ar putea porni un film. De fapt, a și pornit…

Foto: Vlad Bâscă/microFILM

CITEȘTE ȘI: INTERVIU: Ioana Flora (”Lebensdorf”): „Principala mea nevoie creativă este să joc, să studiez și să compun un personaj, să mă exprim prin exact mijloacele artei actorului”

INTERVIU: Ana Covalciuc (”Lebensdorf”): „Iubesc teatrul pentru prezența și intensitatea lui, iar filmul este o aventură și o bucurie de fiecare dată”

„Lebensdorf”, în regia lui Vali Hotea, din 11 februarie în cinematografe