Will Smith nu va mai putea participa la Gala Oscar timp de zece ani

De: Nicoleta Lepădatu / 09.04.2022, 08:20
Will Smith nu va mai putea participa la Gala Oscar timp de zece ani

Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice a decis să îi interzică lui Will Smith participarea la orice ceremonie sau eveniment pe care îl organizează, timp de zece ani, ca pedeapsă pentru palma pe care actorul i-a dat-o lui Chris Rock la gala Oscar de la sfârşitul lui martie.

„Cea de-a 94-a ediție a premiilor Oscar a fost menită să fie o sărbătoare a numeroaselor persoane din comunitatea noastră care au făcut o muncă incredibilă anul trecut; totuși, acele momente au fost umbrite de comportamentul inacceptabil și dăunător pe care  domnul Smith l-a avut pe scenă.”, se spune în comunicatul Academiei.

„În timpul transmisiunii noastre, nu am abordat în mod adecvat situația din sală. Pentru asta, ne pare rău. Aceasta a fost o oportunitate pentru noi de a da un exemplu pentru oaspeții noștri, telespectatori și familia Academiei din întreaga lume, dar am fost luați prin surprindere și nu am fost pregătiți pentru ceva fără precedent.

Astăzi, Consiliul de administrație a convocat o ședință pentru a discuta cum să răspundă cel mai bine la acțiunile lui Will Smith la Oscar, pe lângă acceptarea demisiei sale. Consiliul de administrație a decis ca pentru o perioadă de 10 ani, de la 8 aprilie 2022, domnului Smith să nu i se mai permită să participe la niciun eveniment sau program al Academiei, în persoană sau virtual, inclusiv, dar fără a se limita la premiile Academiei.”

În timpul ceremoniei televizate din 27 martie, Will Smith a urcat pe scenă și l-a pălmuit pe Chris Rock după ce acesta a făcut o glumă despre înfăţişarea soţiei actorului, Jada Pinkett Smith.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock în timpul galei Oscar 2022 după ce acesta a făcut o glumă despre Jada Pinkett-Smith