Amanda Peet va juca în serialul „Fatal Attraction”, împreună cu Lizzy Caplan și Joshua Jackson 

De: Nicoleta Lepădatu / 02.06.2022, 15:28
Amanda Peet va juca în serialul „Fatal Attraction”, împreună cu Lizzy Caplan și Joshua Jackson 

Amanda Peet  va face parte din distribuția „Fatal Attraction”, serialul Paramount+ care reinventează filmul thriller psihosexual clasic din anii 1980. Ea se alătură actorilor în rolurile principale anunțați anterior, Lizzy Caplan și Joshua Jackson.

Cu un scenariu de Alexandra Cunningham făcut după o poveste pe care a scris-o împreună cu Kevin J. Hynes, serialul Paramount Television Studios și Amblin Television explorează temele atemporale ale căsătoriei și infidelității prin prisma atitudinilor moderne față de femeile puternice, tulburărilor de personalitate și controlului coercitiv.

Amanda Peet o va juca pe Beth Gallagher, o soție loială, o mamă iubitoare și proprietară de afacere mică, a cărei lume se dezvăluie când indiscreția soțului ei Dan (Jackson) amenință să le distrugă viața împreună.

Lizzy Caplan joacă rolul lui Alex Forrest.

Alexandra Cunningham este showrunner și producător executiv alături de Hynes, precum și de președinții Amblin Television, Darryl Frank și Justin Falvey.

Ca actriță, Amanda Peet a jucat cel mai recent în sezonul 2 al serialului „Dirty John: The Betty Broderick Story”. Creditele ei  TV anterioare includ „The Romanoffs,” „Brockmire”, „Togetherness” și „Studio 60 on the Sunset Strip”. Pe partea de film, ea a apărut în „Please Give”, „Something’s Gotta Give”, „The Whole Nine Yards,” printre altele.

Cel mai recent, Peet a creat, a fost producător executiv și showrunner pentru serialul Netflix „The Chair”, cu Sandra Oh.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Rachel Zegler va juca în „The Ballad of Songbirds and Snakes”, prequelul „The Hunger Games”

Orlando Bloom i se alătură lui Pete Davidson în distribuția filmului „Wizards!”