Audrey Hepburn, protagonista unui serial bazat pe scrierile fiului ei Luca Dotti

De: Ana Obretin / 15.04.2021, 09:16
Audrey Hepburn, protagonista unui serial bazat pe scrierile fiului ei Luca Dotti

Actrița britanică Audrey Hepburn este subiectul unui serial bazat pe scrierile fiului ei mai mare, Luca Dotti, și ale jurnalistului şi romancierului italian Luigi Spinola.

Dotti şi Spinola au semnat împreună bestsellerul „Audrey at Home” (2015), volum parţial biografic şi, în parte, carte de bucate şi poveşti, cu fragmente din corespondenţa ei şi fotografii inedite.

Scenariul producției TV „Audrey” este scris de scenarista şi producătoarea americană Jacqueline Hoyt („The Good Wife”). Serialul va fi produs de Wildside (Italia), compania din spatele „The Young Pope” şi „L’amica geniale”, scrie News.ro.

Audrey Hepburn este una dintre figurile emblematice ale cinema-ului secolului al XX-lea, iar, printre cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cele din „Breakfast at Tiffany’s”, „Roman Holiday”, „My Fair Lady”, „Funny Face”, „The Nun’s Story”, „Charade”. De-a lungul carierei a primit numeroase premii, printre care un Oscar, trei BAFTA, un Emmy, două Globuri de Aur, dar și un Grammy. În afară de cariera de actriță, a fost implicată în numeroase activități caritabile. A fost inclusă de American Film Institute în topul celor mai buni actori, are o stea pe Walk of Fame și este considerată una dintre cele mai elegante personalități din istorie. A murit în 1993, la 63 de ani, din cauza unei forme rare de cancer.

CITEȘTE ȘI: Alimentul nelipsit din viaţa actriţei Audrey Hepburn

Cea mai populara coafura din lume – cocul lui Audrey Hepburn din „Mic dejun la Tiffany”

Cele mai frumoase tinute de pe marile ecrane (Poze)

Ecranizări celebre ale cărților mai puțin cunoscute

Foto: Profimedia Images