„Becoming Led Zeppelin”, singurul documentar la care a participat formația în 50 de ani, a fost finalizat

De: Nicoleta Lepădatu / 02.08.2021, 16:35
„Becoming Led Zeppelin”, singurul documentar la care a participat formația în 50 de ani, a fost finalizat

„Becoming Led Zeppelin”, care a fost anunţat prima dată în 2019, marchează prima şi singura dată când formaţia participă la un documentar în 50 de ani. Deși proiectul tocmai a fost finalizat, încă nu a fost stabilită o dată de lansare.

Regizorul filmului „American Epic”, Bernard MacMahon, a dezvăluit titlul mult-aşteptatului său documentar despre formaţia Led Zeppelin: „Becoming Led Zeppelin”, conform publicației Variety.

Deşi documentarul, din 1976, „The Song Remains the Same” a fost centrat pe trupă, a fost în mare parte un film de concert dintr-o serie de spectacole de pe Madison Square Garden în 1973.

„Becoming Led Zeppelin este un film despre care nimeni nu se gândea că poate fi făcut”, a spus MacMahon. „Ascensiunea trupei la statutul de vedetă a fost una extrem de rapidă şi practic nedocumentată corespunzător. Printr-o cercetare intensă pe tot globul şi după ani de restaurare a arhivei vizuale şi audio, această poveste poate fi în sfârşit spusă”. Filmul include noi interviuri cu Jimmy Page, Robert Plant şi John Paul Jones, precum şi rare interviuri de arhivă cu John Bonham, care a murit în 1980. Producţia prezintă filme şi fotografii de arhivă nefăcute publice până acum.

„Când am văzut ce a făcut Bernard, vizual şi sonor, în «American Epic» (serial documentar despre înregistrările muzicale din anii 1920), o realizare remarcabilă, am ştiut că este capabil să spună povestea noastră”, a spus Jimmy Page într-un comunicat citat de The Hollywood Reporter.

John Paul Jones a adăugat: „Era momentul să spunem povestea noastră pentru prima dată, cu cuvintele noastre. Cred că acest film va aduce la viaţă această poveste”.

Scenarist şi producător a fost Allison McGourty. Dan Gitlin, MacMahon, Duke Erikson şi Ged Doherty sunt producători, iar Peter Saraf şi Marc Turtletaub producători executivi.

Înfiinţată la Londra în 1968, formaţia rock britanică este cunoscută pentru melodiile “Stairway to Heaven,” “Good Times Bad Times” şi “The Immigrant Song” şi este considerată una dintre cele mai influente formaţii rock din istorie.

Foto: Profimedia images

CITEȘTE ȘI: Led Zeppelin lansează un videoclip interactiv pentru “Trampled Under Foot” (Brandy & Coke)

Tags: